glasul-hd.ro Web analytics

Reportaj

Cincișul pe pânză. Frumusețile lacului de pe Cerna, imortalizate de pictorul Traian Mârza

De aproape o săptămână, lacul Cinciș se revarsă pe pânze prin ochii și sufletul unui artist îndrăgostit subit de aceste locuri. Pictorul Traian Mârza a descoperit aici o lume fascinantă care merită să fie imortalizată.

Fiecare colț al lacului primește o altă încărcătură în funcție de momentul zilei, de lumina în care se scaldă peisajul.

În căutarea luminii și culorii

Pentru ochiul unui profan, turnul bisericii părăsite de pe malul lacului este același de zeci de ani. Pentru ochiul artistului, fiecare rază de lumină schimbă total peisajul. Fiecare ton de culoare, fiecare umbră, schimbă radical viziunea artistului. Cincișul dimineața este cu totul altul decât Cincișul în lumina amurgului. Cu șevaletul, pensulele și culorile în straiță, Traian Mârza a colindat malurile lacului și pădurile de pe versanți căutând „muza”. Pictorul singuratic a căutat acele peisaje care să-i excite retina și să-i trezească sufletul. După aproape o săptămână în care a „cercetat” fiecare colț de rai din apropierea Cincișului, Traian Mârza s-a declarat definitiv îndrăgostit de lacul de pe valea Cernei.

Traian Mârza este unul dintre cei mai apreciați pictori din Transilvania, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici. Trăiește în Alba Iulia, iar CV-ul său impresionant cuprinde studii și expoziții dintre cele mai considerabile.  Diplomat al Academiei Naționale de Arte București, secţia Pictură, clasa Conf. Univ. Dr. Horea Paştina, 1990-1996; absolvent al Facultății de Teologie Greco – Catolică din cadrul Universității „Babes – Bolyai” Cluj – Napoca; Doctor în domeniul artelor vizuale al Universității de Vest din Timișoara; Din punct de vedere didactic, Traian Mârza este profesor în cadrul Liceului de Arte ,,Regina Maria” Alba Iulia și lector (cadru asociat) la Institutul de Grad Universitar „Buna Vestire” Greco-Catolic Blaj 1998-2000. A fost laureat în anul 1995 cu prestigiosul premiu „Lefranc Bourgeios – Thiais”, Franţa, 1995.

Back to top button