glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Champions Club Karate, început de an în forță!

Karateka clubului hunedorean au intrat în forță în noul sezon competițional. Deși se numără printre cele mai noi grupări de acest gen din județ, Champions Club a reușit să își îmbogățească vistieria consistent, în ultima perioadă.

Sportivii hunedoreni s-au clasat pe primul loc în ierarhia cluburilor, la Campionatul Național Școlar, ce a avut loc la Oradea, în luna februarie, pentru ca la o lună distanță să vină pe locul secund, într-o ierarhie asemănătoare, la Cupa Masibo, desfășurată, week-end-ul trecut la Baru Mare. Copiii de la Champions Club au respectat numele sub care evoluează și au adunat nu mai puțin de 70 de medalii, fie că a fost vorba de probe individuale, fie că a fost vorba de întreceri pe echipe! „Samuraii” de la Champions Club, împreună cu cei doi antrenori, Adrian Crețu și Andreea Potcovel, sprijiniți de cei de la Empi Brad (conduși de Sorin Avram) au luptat în peste 30 de finale și au reușit să câștige 18 dintre acestea, ducând Champions Club pe locul secund în clasamentul general, fiind depășiți doar de gazdele de la CSM Jiul Petroșani. La întrecerea din sudul județului au luat parte mai multe cluburi hunedorene, dar și din alte județe, peste 400 de sportivi pășind pe tatami-ul așezat în sala de sport a comunei. „Este un început de an care ne dă speranțe că va fi anul Champions! Mulțumim sportivilor, antrenorilor, sponsorilor și celor care ne susțin și sunt alături de club, necondiționat”, au spus reprezentanții grupării pentru care evoluează și campionul Mihai Martinesc.

Loading...