glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Cetatea Devei va fi promovată de „Sistem şi prietenii”

Cetatea Devei a fost inclusă într-un proiect cultural derulat de Asociaţia „Star Education”, din care fac parte artiştii formaţiei muzicale Sistem. Este vorba despre proiectul „Sistem şi prietenii – Cetatea Deva, respect pentru trecut”, prin care principalul obiectiv turistic al judeţului Hunedoara va fi promovat la nivel regional şi naţional.

Asociaţia „Star Education” a lansat în cursul zilei de ieri proiectul „Sistem şi prietenii – Cetatea Deva, respect pentru trecut”. Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea şi consolidarea turismului în judeţul Hunedoara, prin sprijinirea promovării produselor specifice în vederea dezvoltării durabile a turismului la nivel local, judeţean, regional şi naţional. În cadrul proiectului, va fi lansat şi promovat produsul turistic „Cetatea Deva – legendă şi tradiţie”. Cu această ocazie, Trupa Sistem şi Asociaţia „Star Education” vor organiza a doua ediţie a festivalului Pro Istoria Fest la Deva. Festivalul va avea loc în perioada 28 – 29 iunie, la poalele cetăţii. Potrivit organizatorilor, mai mulţi artişti de rang înalt vor veni la Deva pentru a concerta şi promova oraşul şi cetatea.

Pentru a oferi vizibilitate Cetăţii Deva şi pentru a o prezenta ca o destinaţie turistică atractivă la nivel regional şi naţional, va fi demarată o campanie de promovare prin distribuire de pliante, broşuri, afişe, tricouri. Totodată dorim să realizăm un film documentar şi un site cu cetatea pe care să îl promovăm pe internet. La festivalul pe care îl organizăm în iunie, artiştii de la Holograf, Vunk sau 3 Sud Est vor veni la Deva şi vor concerta pentru a face ca cetatea să primească ‹lumină›. În plus, în cele două zile de festival vor fi organizate ateliere medievale, târguri meşteşugăreşti, expoziţii de arme şi armuri, teatru pentru copii, show-uri de lasere şi artificii etc.”, a precizat reprezentantul Trupei Sistem, Zoli Toth. 

Vezi și

Close