glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Cetate obţine în faţa Craiovei prima victorie din retur

Aşa cum anticipam în avancronica partidei, CNS Cetate a spart gheaţa după şase partide oficiale fără victorie în acest an şi a învins vineri cu 2 – 0 pe CSU Craiova II, echipa situată pe locul 4 în clasamentul seriei a patra. Îmbucurător a fost, pe lângă obţinerea celor trei puncte, mai ales jocul prestat de trupa lui Sorin Cornea şi Elek Szemely, unul dintre cele mai bune din acest retur de campionat alături de cele de la Petroşani sau Filiaşi.

Cu un prim 11 interesant, dispus într-un 4 – 4 – 2 clasic, cu Bedea avansat vârf de atac alături de Lupu şi cu Voineag trecut mijlocaş în banda dreaptă, devenii au preluat conducerea ostilităţilor încă din start şi au reuşit să îşi asigure un avantaj de două goluri până la pauză, nu înainte de a mai rata alte câteva situaţii de a marca, unele dintre ele incredibile.

Festival de ratări, dar şi goluri în prima repriză

Meciul a început, firesc, cu gazdele în atac şi încă din al doilea minut Bedea şi-a început incursiunile ofensive în careul advers, însă a fost blocat şi nu a obţinut decât un corner. Imediat, la poarta cealaltă Apostol iese bine şi rezolvă o fază care putea deveni periculoasă la un balon trimis prea slab cu capul de Coteţ spre propriu portar. A fost doar un foc de paie, pentru că devenii au reluat atacurile. Robert Cristian îl încearcă pe Dică cu un şut din afara careului (min. 3), Lupu este bine deposedat de Trocan (min. 5), iar la lovitura liberă executată de Voineag a urmat o învălmăşală în careul Craiovei, însă nu s-a găsit nimeni să împingă mingea în plasă şi în cele din urmă oaspeţii au reuşit să degajeze (min. 6). Prima ratare uriaşă a partidei s-a consemnat în min. 7, când Voineag l-a găsit cu o pasă perfectă pe Bedea în careul advers, acesta a trecut de portar şi de la numai trei metri a trimis în bara din dreapta a porţii oltene. Trancă şi Şerban au încercat fără succes poarta lui Apostol, pentru ca în minutul 12 să cadă şi golul. O fază bine lucrată pe partea stângă de Cornea şi Doboş a adus mingea la Bedea, acesta pătrunde pe stânga şi lobează elegant peste portar la colţul lung pentru 1 – 0.

Se joacă în continuare pe contre, deschis, şi astfel consemnăm ocazii la ambele porţi. Coteţ respinge o centrare periculoasă de pe dreapta a lui Juncu, pentru ca în aceeaşi fază Bedea să scape singur pe contraatac, dar trimite din 6 metri direct în portar (min. 18). Baicu are o incursiune care bulversează careul devean, însă apărătorii lui Cetate reuşesc să respingă în trei rânduri (min. 22), Apostol nu se complică şi boxează şutul lui Trancă de la 20 de metri (min. 24), iar Dică prinde în doi timpi balonul bine expediat de Lupu la o acţiune pe partea dreaptă (min. 27).

La cum s-a jucat era inevitabil să cadă şi golul doi, iar acesta vine în minutul 35. Atunci Coteţ a centrat în careul craiovean, Dică a ieşit greşit şi de la 12 metri Robert Cristian a trimis cu calm în poarta goală pentru 2 – 0. Se mai putea înscrie până la pauză, însă şutul frumos, cu efect, al lui Trancă trece de puţin pe lângă bara din dreapta lui Apostol (min. 40), pentru ca Dică să îşi repare gafa de la golul doi respingând din plonjon în corner mingea trimisă de Bedea din 16 metri la un nou contraatac devean (min. 41).

Penaltyuri neacordate şi alte ocazii de gol ratate 

Repriza secundă a debutat cu un henţ în careu a lui Putanu, pe care arbitrul l-a trecut cu vederea (min. 47), pentru ca Lupu să irosească o altă situaţie de gol rarisimă în contul gazdelor, trimiţând cu capul din 3 metri peste bară balonul venit din centrarea lui Doboş (min. 53). Chiar dacă jocul nu a mai avut intensitatea din prima parte, ambele echipe părând mai degrabă fie mulţumite, fie împăcate cu rezultatul de pe tabelă, se mai putea înscrie dacă atacanţii deveni şi olteni erau mai inspiraţi la finalizare.

Boldea şutează slab pe mijlocul porţii şi Dică reţine (min. 54), Buzan scapă singur în careul gazdelor, dar întârzie şutul nepermis de mult şi fundaşii deveni se repliază, iar când găseşte în fine pasa pentru Baicu acesta trimite mult peste poartă (min. 57). Bedea încearcă un voleu “a la Ibrahimovic” (min. 58), Baicu are un luft din 14 metri (min. 63), Cristian finalizează o acţiune personală cu o minge trimisă peste transversală (min. 64), iar Frăsineanu este bine blocat în careu de Cornea, care acordă corner (min. 65).

Introducerea lui David şi Moţ revigorează atacul lui Cetate şi în minutul 71 cei doi nou intraţi combină frumos, însă ultimul este oprit în ultimă instanţă de Şerban în drumul spre gol. Minutul 72 aduce o nouă fază cu un penalty neacordat pentru gazde, când David este tras clar de mână de Putanu, căzut la pământ, însă nici de această dată centralul nu acordă nimic, spre disperarea tribunelor şi a băncii tehnice a lui Cetate. Tot David îl pune pe Boldea în poziţie de finalizare cu o pasă bună, însă şutul acestuia este slab (min. 74), pentru ca după o suită de cornere ale Craiovei rămase fără rezultat Deva să aibă încă o ocazie imensă în min. 88, când David, găsit singur în careu de pasa excelentă a lui Chirlejan, trimite în bara porţii lui Dică. Nici şutul lui Frăsineanu din prelungiri, pe lângă poartă, nu mai aduce nimic nou şi astfel partida ia sfârşit cu scorul înregistrat la pauză.

Cetate Deva – CSU Craiova II 2 – 0 (2 – 0)

CETATE: Apostol – Tornyai, Tătaru, Coteţ, Cornea – Voineag (min. 75 Bărculeţ), R. Cristian (min. 80 Chirlejan), Boldea, Doboş – Bedea (min. 64 David), Lupu (min. 66 Moţ). Antrenor Sorin Cornea

CRAIOVA: Dică – Ţoiu, Ienache (min. 46 Frăsineanu), Putaru, Trocan – Şerban, Buzan – Juncu, Constantin, Baicu – Trancă (min. 66 Dinu). Antrenor Corneliu Papură.

Au marcat: Bedea (min. 12), R. Cristian (min. 35)

“Am pregătit foarte bine acest joc, ştiam că întâlnim o echipă bună, ambiţioasă, care a marcat şapte goluri etapa trecută cu Băleştiul. Sunt mulţumit de băieţi, au ascultat de planul tactic şi au arătat caracter şi dăruire, acest meci s-a câştigat cu mintea şi cu sufletul. Este îmbucurător că Robert Cristian revine la potenţialul maxim, că Bedea este pe o pantă ascendentă a evoluţiilor sale. “Dică” al nostru (n. red. Bedea) este un jucător care are fuleu, calitate, tehnică, de aceea l-am folosit astăzi avansat, i-am spus să nu se sperie dacă are trei – patru ocazii de a marca şi să continue. Mă bucur pentru spectatorii deveni prezenţi la meci că am putut să le oferim această victorie frumoasă.”

thumbnail (3)Sorin Cornea, antrenor principal CNS Cetate Deva

“Mă bucur că am revenit după foarte mulţi ani în zonă, mi-am întâlnit colegi pe care nu i-am mai văzut demult, foşti coechipieri de la Naţională. Despre meci ce să vă spun, aţi văzut că a fost un joc foarte frumos, deschis, fără faulturi sau antijoc, pentru asta felicit amândouă echipele. Victoria gazdelor este meritată fără discuţie, pe lângă goluri au mai ratat şi alte ocazii, unele dintre acestea incredibile. Noi mergem mai departe cu aceşti tineri pe care îi avem. Şi astăzi au fost pe teren patru jucători născuţi în ’99 şi alţi trei în 2000. Avem încredere în ei, în mâinile lor este viitorul Craiovei.”

Nicolae Ungureanu, director tehnic al CSU Craiova

Loading...