Home / Sport / Cetate Deva poate urca pe podium cu o victorie în faţa Filiaşului
IMG_0005

Cetate Deva poate urca pe podium cu o victorie în faţa Filiaşului

CNS Cetate întâlneşte astăzi la Deva, de la ora 17, pe CSO Filiaşi într-un meci contând pentru etapa a treia din seria a patra a celui de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Un meci care opune ocupantele locurilor 4 şi 7 din clasamentul unui campionat este desigur interesant de urmărit, chiar dacă ţinem cont de faptul că au trecut numai două etape şi ierarhia încă nu s-a „aşezat” nici pe departe.

Venită după o victorie de moral şi meritată după aspectul jocului la Băleşti, chiar dacă a fost obţinută în prelungiri, Cetate se prezintă la startul jocului cu Filiaşiul cu gândul la alte trei puncte care ar urca-o cu siguranţă pe podiumul clasamentului. În privinţa adversarului de azi, acesta a stat în etapa precedentă şi are trei puncte în singurul meci disputat până acum (coincidenţă, tot cu Internaţional Băleşti).

Tecsi, accidentat, va lipsi şi în acest meci

„Am avut un start bun de campionat, dar se putea şi mai bine. Încercăm să obţinem maxim din ce ne stă la îndemână de la fiecare meci, am mai spus-o, abordăm fiecare joc cu gândul la victorie. Suntem conştienţi că vom avea un meci dificil cu Filiaşi, dar cu concentrare şi evitând greşelile de până acum putem să ne facem jocul nostru şi să câştigăm în faţa oricui din serie. Am urmărit adversarul la lucru în prima etapă (n. red.: Internaţional Băleşti – CSO Filiaşi 0 – 1), dar la fel cum în echipă din Băleşti au apărut în partida cu noi patru noutăţi faţă de acel meci şi la Filiaşi pot apărea unele surprize. De la noi va lipsi Tecsi, în continuare accidentat, şi îl aşteptăm pe Alexandru Dan să revină, în rest nu avem alte probleme de lot.

Am fost mulţumit de cum au evoluat băieţii la Băleşti, nu s-a pus problema să ne bată cei de la Internaţional. Cei care au intrat au intrat bine în joc, Bărculeţ sau Leucian, şi au putut decide meciul pe final. Chiar dacă golul victoriei a venit în minutul 90+1, putea veni şi mai repede, în minutul 80, 85 sau 87, pentru că ne-am creat ocazii destule. Trebuie însă să reducem numărul golurilor primite, pentru că marcăm multe, dar şi primim multe”, a declarat Sorin Cornea, antrenorul lui CNS Cetate Deva, pentru „Glasul Hunedoarei”.

Şirineasa şi Reşiţa joacă acasă, Lugojul şi Sebişul în deplasare

Tot astăzi se mai dispută în seria a patra meciul dintre Millenium Giarmata şi Naţional Sebiş, cu oaspeţii mari favoriţi cu toate că au ratat complet startul de campionat. Restul partidelor se vor disputa mâine, toate de la ora 17.

CSM Şcolar Reşiţa, vicecampioana ediţiei trecute şi una din pretendentele la promovare şi în acest sezon, primeşte pe teren propriu vizita juniorilor de la Centrul de Pregătire Timişoara şi pleacă evident cu prima şansă la obţinerea celor trei puncte.

În aceea postură a marii favorite se află şi liderul Şirineasa, care joacă „acasă” la Petroşani cu Internaţional Băleşti.

Aflate la egalitate de puncte (câte patru fiecare) în clasament cu Cetate, CSU Craiova II şi Gloria Lunca Teuz Cermei ocupă locurile 3, respectiv 2 şi se întâlnesc sâmbătă într-un meci direct care cu siguranţă va păstra învingătoarea pe podium.

Interesant este şi duelul timişean dintre ACS Ghiroda şi Municipal Lugoj, echipe despărţite de un punct în clasament, ca şi cel dintre promovata Şoimii Lipova şi nou înfiinţata Hermannstadt Sibiu II.

Despre Bogdan BARBU

Citește și

IMG_9196

Cum a „înviat” Cetate după startul ratat din campionat

Parcursul excelent al lui CNS Cetate în a doua jumătate a întrecerii din Liga a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *