NEWS ALERT:
Home / Sport / Cetate Deva continuă seria jocurilor de pregătire
IMG_0633

Cetate Deva continuă seria jocurilor de pregătire

În al doilea amical din această vară, primul susţinut pe teren propriu, Cetate Deva a remizat cu nou promovata Mureşul Vinţu de Jos, scor 0 – 0. Mai puţin important decât rezultatul în sine a fost faptul că antrenorul Ciprian Pepenar a putut observa în condiţii de meci (aproape) întreg lotul avut la dispoziţie în aceste pregătiri, cu foarte mulţi jucători aflaţi în probe, în special tineri.

Doar puţini spectatori s-au încumetat să înfrunte canicula de sâmbătă de la ora 11 pentru a vedea la lucru noile achiziţii şi posibilii noi candidaţi la îmbrăcarea tricoului formaţiei deveane pentru viitoarea ediţie de campionat. Jocul în sine a plătit tribut căldurii excesive, însă chiar şi aşa fazele de poartă nu au lipsit, cu Cetate în mod evident la cârma partidei.

Două formule diferite în cele două reprize

Cu 25 de jucători în lotul actual, aflaţi în cantonament pe plan local în aceste zile, Cetate Deva a folosit în meciul cu Vinţul de Jos două formule diferite de echipă. Ciprian Pepenar a început cu Matei – Vîrtan, Vaştag, Natea, Doboş – Chelariu, Vajda, Hordea – Şaucă, Lintaru, Hiţesc, în minutul 20 Hordea fiind înlocuit de Lupu, iar după pauză a intrat în teren un 11 cu Apostol – Jude, Dosan, Sinisa, Kelemen – Bloj, Vaştag, Sahru – Blaga, Suciu, Tecsi.

Nu au evoluat în acest joc portarul Raţ, pentru a putea fi testaţi câte o repriză cei doi nou veniţi Matei şi Apostol, şi Robert Cristian, învoit sâmbăta trecută.

Gazdele şi-au creat în prima parte câteva bune ocazii de a înscrie, cele mai mari aparţinându-le lui Lupu şi Vaştag, ultimul trimiţând balonul în transversală în minutul 43, cu un şut din afara careului. Cetate a făcut un joc de posesie, exersând trasee şi scheme diverse, însă integrarea noilor veniţi în echipă cere timp şi exerciţiu, deocamdată pregătirile fiind abia la început. Nici cu formula de după pauză aspectul jocului nu s-a schimbat, ocaziile venind tot la poarta Mureşului. Rând pe rând Suciu, Tecsi şi Blaga au trecut pe lângă golul victoriei, însă şansa oaspeţilor şi imprecizia atacanţilor deveni au făcut ca tabela să rămână imaculată până la final.

Nume noi în lot şi plecări de la echipă

La capitolul absenţe din „vechea gardă” să notăm pe lângă cele ştiute deja ale lui Mintaş, Făgărăşanu şi Boldea – toţi trei la Performanţa Ighiu şi pe ale lui Cobliş – aflat la Hunedoara, Doda, Buzducea – la Milenium Giarmata şi Pribac – plecat în Anglia.

Au apărut în schimb multe nume noi în această vară, dintre care unele au fost meteorice – vezi fraţii Olariu, întorşi la Giarmata după numai un joc disputat la Cetate, cel cu Aurul Brad. O bună impresie a lăsat Vaştag, transferat de la Viitorul lui Hagi, folosit în prima repriză stoper şi în a doua mijlocaş la închidere. I-am putut vedea la lucru, printre alţii, pe stoperii Natea – de la Măgura Cisnădie şi Sinisa – un sârb venit în probe, pe mijlocaşul Sahru de la Bacău, pe nou veniţii de la FC Hunedoara, juniorul Bloj şi golgeterul Tecsi, ambii titulari la formaţia de pe Cerna în sezonul trecut, plus tineri promovaţi de la juniorii proprii, cum sunt Hordea sau Lupu. A rămas pe loc nucleul echipei, cu Raţ, Dosan, Doboş, Kelemen, Vajda, Lintaru, Şaucă, în jurul căruia antrenorul Pepenar trebuie să construiască un 11 competitiv până pe 3 septembrie, dată la care începe campionatul în Liga a treia.

Cetate joacă miercuri cu Performanţa Ighiu

Pas cu pas, devenii înaintează prin greul acestei perioade de cantonament, tradiţional nu prea agreată de fotbaliştii români („suntem „rupţi”, dar aşa trebuie să fie, dacă e greu la antrenamente e uşor la meciuri”, spunea unul dintre „veteranii” echipei), presărată însă şi cu jocuri amicale. După 1 – 0 cu Aurul Brad şi 0 – 0 cu Mureşul Vinţu de Jos, Cetate întâlneşte miercuri, de la ora 11, pe teren propriu, pe Performanţa Ighiu. Formaţia din Alba, fostă şi viitoare colegă de serie, pare pusă pe fapte mari pentru viitoarea ediţie de campionat, judecând după numele şi numărul fotbaliştilor transferaţi în această vară. Dacă două din fruntaşele campionatului trecut, Metalurgistul Cugir şi FC Hunedoara, se confruntă cu probleme uriaşe, plecându-le aproape toţi jucătorii, în schimb Ighiul s-a întărit fără discuţie şi se anunţă de pe acum poate cea mai îndreptăţită candidată la promovare din serie.

Sâmbătă, Performanţa a învins în deplasare cu 5 – 1 pe Viitorul Sântimbru, într-un amical pe care l-a început cu cei trei ex-deveni în formula de start: Tiuţ – Bold, Ov. Ţuruş, Mintaş, Cornea – Gîţ, Poiană, Boldea, Făgărăşanu – S. Szekely, R. David.

“În linii mari sunt mulţumit, băieţii au respectat ceea ce le-am cerut la acest joc, tactic. Din punct de vedere ofensiv ne-a fost mai greu, s-a acumulat oboseală multă în această perioadă de cantonament, cu câte două antrenamente pe zi. Avem un lot numeros, 25 de jucători, din care să alegem, vom decide cine va rămâne la echipă după aceste pregătiri din vară, deocamdată suntem abia la început”, a declarat Ciprian Pepenar, antrenorul lui CNS Cetate Deva, pentru Glasul Hunedoarei.

Nou adversar în serie

Alcătuirea seriei din care vor face parte cele două formaţii hunedorene va suferi în mod sigur şi alte modificări decât cele date de noile promovate. În tentativa de a completa cele şase serii de câte 16 echipe dorite de Federaţie, în liga a treia a fost înscrisă şi ACS Poli Timişoara II – formaţia secundă a proaspetei prezente în Liga întâi din oraşul de pe Bega. În aceste condiţii, o variantă de a alcătui o serie de sud-vest cu 16 echipe ar fi renunţarea la cele două din judeţul Dolj, CSU Craiova II şi ACSO Filiaşi, şi includerea lui Hermannstadt Sibiu.

Deocamdată însă nu a fost stabilită nici componenţa unicei serii de Liga a doua, abia astăzi urmând a se lua o decizie de către Federaţie. Farul Constanţa a renunţat deja la participarea în eşalonul secund, înscriindu-se deja în Liga a treia, iar Bacăul (dar şi alte formaţii este posibil) facă acelaşi lucru. În funcţie şi de câte echipe nu se înscriu în Liga 2 şi preferă Liga 3, următorul Comitet Executiv, care se va întruni în această lună, va decide componenţa seriilor din al treilea eşalon.

Despre Bogdan BARBU

Citește și

22256702_2030835020290491_9041562007784066136_o

Dispute pasionante în Campionatul Realsport de minifotbal Deva

Campionatul Realsport de Minifotbal Amatori al municipiului Deva şi-a derulat aproximativ o treime din meciurile …