Social-democraţii hunedoreni câştigă zdrobitor alegerile europarlamentare în judeţul Hunedoara. Cu un scor de 37 de procente la nivel judeţean, PSD Hunedoara a reuşit un scor apropiat de cel al partidului la nivel naţional. Pe de altă parte, liberalii hunedoreni au reuşit un scor apropiat de cel obţinut la scrutinul anterior, …
Citește toată știrea »Cutremur politic în sânul PNL. BPN a demisionat, iar liberalii negociază cu PDL unificarea dreptei
Scorul mic obţinut de liberali la scrutinul europarlamentar nu a rămas fără consecinţe. Liderul PNL, Crin Antonescu, a jucat cu mandatul de preşedinte pe masă, iar cum targhetul de 20 la sută nu a fost atins, liberalilor mai lipsindu-le cinci procente, întreg Biroul Permanent Naţional a demisionat în bloc. Printre …
Citește toată știrea »Sorin Marica: „Pentru mine este o victorie mare”
Primarul comunei Sălaşu de Sus, Sorin Marica, a câştigat detaşat postul de deputat în Colegiul Nr. 3 Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor, într-un fief al liberalilor hunedoreni. Marica a obţinut 10.190 din sufragii, la o diferenţă de peste 1.300 de voturi faţă de principalul său contracandidat, liberalul Sorin Ştefoni. După …
Citește toată știrea »Surpriza de la scrutinul parţial. PDL, fără candidat, a obţinut mai multe voturi decât PMP
Rezultatele votului la scrutinul parţial din Colegiul Nr. 3 Ţara Haţegului-Ţinutul Pădurenilor sunt o surpriză pentru electoratul PDL şi PMP. Candidatul democrat-liberalilor, Ioan Ciolea (foto dreapta), deşi a renunţat la candidatură cu patru zile înainte de ziua votului, a obţinut un scor mai mare decât cel al lui Radu Cristescu, …
Citește toată știrea »Liderul PRM Hunedoara, „ca românul, imparţial”
„Tribunul” Vadim Tudor nu se mai poate baza nici măcar pe liderii organizaţiilor judeţene ai PRM. Preşedintele organizaţiei hunedorene a partidului de „adevăraţi patrioţi”, Mihai Irimie, primar în funcţie în comuna Şoimuş, nu poate pleca din „ospiciul” tribunului fără să-şi piardă mandatul, dar joacă pe faţă cu liberalii. „Ca românul, …
Citește toată știrea »PSD contraatacă: „Moloţ este ca un mistreţ rănit”. Social-democraţii şi-au expus argumentele privind blocarea celor 24 de milioane de lei
După acuzele aduse de şeful liberalilor hunedoreni la adresa foştilor colegi de alianţă, cu privire la blocarea sumei de 24 de milioane de lei pentru judeţul Hunedoara, a venit şi rândul social-democraţilor să îşi prezinte dreptul la replică. Liderii celor două formaţiuni politice se atacă reciproc în discursurile electorale şi …
Citește toată știrea »Cosmin Nicula: „Mărginean e vândut lui Moloţ”
Social-democraţii şi colegii lor de alianţă (UNPR şi PC) şi-au lansat ieri candidaţii la alegerile parlamentare în municipiul reşedinţă de judeţ. Toţi liderii celor trei organizaţii municipale au urcat pe scenă alături de candidaţi. În ceea ce-i priveşte pe şefii organizaţiilor judeţene, unul dintre aceştia a bifat absent de la …
Citește toată știrea »Mircea Moloţ acuză: 24 de milioane de lei, blocate de primari PSD
Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, a declarat ieri în cadrul unei conferinţe de presă că mai mulţi primari PSD, în frunte cu cel al comunei Sălaşu de Sus, Sorin Marica, au blocat alocarea sumei de 24 de milioane de lei judeţului. Banii ar fi trebuit alocaţi de Ministerul Dezvoltării …
Citește toată știrea »PSD şi-a lansat candidaţii la Deva
Social-democraţii hunedoreni, alături de membrii UNPR şi PC şi-au lansat ieri candidaţii la scrutinul europarlamentar în municipiul Deva. Adunarea electorală a fost precedată de un concert de muzică folclorică, prilej bun pentru membrii de partid să încingă o horă. Apoi, candidaţii alianţei: Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu, Damian Drăghici, Maria Grapini …
Citește toată știrea »„Eu cu cine votez?”
De la galben, la portocaliu și înapoi la galben – doar cu sufletul și interesul. Primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, „se trage în chip” cu liderii locali și naționali ai Partidului Național Liberal, dar fuge din fotografiile membrilor Partidului Democrat Liberal. Dovada stă pe rețelele de socializare care, pentru partide, …
Citește toată știrea »