NEWS ALERT:
Home / Sport / Campioni de toamnă. Neînvinşi!
Campioni de toamnă. Neînvinşi!

Campioni de toamnă. Neînvinşi!

Autobergamo Deva a reuşit să încheie turul aşa cum l-a început: cu o victorie. Devenii au învins cu 5-2 (2-1) Spicom Sfântu Gheorghe şi au încehiat turul de campionat pe prima poziţie a clasamentului Ligii I la futsal. Fără înfrângere!

La fel ca şi în partida precedentă cu KSE Târgu Secuiesc, pe parchet a evoluat mai mult linia a doua, asta după ce titularii de drept acuză încă o stare de oboseală, având în vedere că la mijlocul săptămânii trecute au bifat minute şi în „dubla” amicală a Naţionalei cu Bulgaria.

Desprinderea, după pauză

Gazdele au început ceva mai bine jocul şi au reuşit să spargă gheaţa prin Herguedas, însă replica liderului n-a întârziat să apară. Cristi Macingo a lovit de două ori la rând şi a asigurat un respiro liniştit. Acelaşi Herguedas a egalat situaţia, gazdele au mai trecut de câteva ori pe lângă desprindere, însă plusul de valoare şi-a spus din plin cuvântul în ultima jumătate a celei de-a doua părţi. Cristi Matei l-a copiat pe tizul său şi a reuşit şi el o „dublă”, în vreme ce Alin Moţ a pus punct pe „i”-ul din lider şi a stabilit rezultatul final. 5-2, adică a noua (!) victorie din zece posibile în tur pentru Autobergamo, care va mai avea de trecut două examene din retur, în perioada ce urmează. Primul, joi, pe terenul modestei Clujana Cluj-Napoca şi următorul, pe 8 decembrie, acasă, în compania celor de la CSMS Iaşi.

76 de goluri au reuşit devenii în prima parte a turului de campionat (cel mai bun atac din campionat, la egalitate cu fostul lider, Fotbal Klub Odorheiu Secuiesc).

Devenii şi-au pus amprenta şi la Naţională

Cei patru jucători ai alb-vişiniilor convocaţi şi la acţiunile echipei naţionale (Vlad Iancu, Cristi Matei, Robert Lupu şi Robert Matei) au pus umărul din plin la dublul succes amical obţinut de „tricolori” în testul cu Bulgaria, disputat la jumătatea săptămânii trecute, la Galaţi. Românii au trecut cu 4-0 şi 6-1 de vecinii de la sud de Dunăre, patru din cele 10 reuşite ale Naţionalei lui Nelu Stancea fiind reuşite de Robert Lupu şi Robert Matei. Echipa României va participa, la începutul anului viitor, la Campionatul European de Futsal din Belgia şi va întâlni, pe rând, ţara gazdă şi apoi Ucraina în primele meciuri ale Grupei A.

Despre Claudiu SAV

Citește și

thumbnail (2)

Ultimul derby al sezonului pentru CNS Cetate

Cetate Deva întâlneşte astăzi, de la ora 18, pe teren propriu, pe CS Municipal Lugoj, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *