glasul-hd.ro Web analytics

ComunitateSocial

Călăi sau părinți?. 12 copii din județ au fost abuzați sexual, anul trecut

Situație îngrijorătoare în județul Hunedoara. Pe parcursul anului trecut, peste 180 de minori au fost abuzați, maltratați și neglijați chiar de propriii părinți. Ceea ce este cel mai grav este faptul că 12 copii dintre aceștia au fost abuzaţi sexual de cei care le-au dat viață.

 

În ultimii ani, autorităţile se confruntă tot mai des cu cazurile de violență în familii. Din păcate, cei care au cel mai mult de suferit sunt copiii deoarece în majoritatea cazurilor sunt principalele victime ale părinților inconștienți. Pe fondul problemelor de sănătate, din lipsa banilor, a locurilor de muncă sau a consumului excesiv de alcool, adesea părinții ajung să își neglijeze, abuzeze și maltrateze copiii. O situație îngrijorătoare a Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC) Hunedoara arată că pe parcursul anului trecut, au înregistrat 365 de sesizări privind cazuri de abuz, neglijenţă sau maltratare a minorilor. Deşi nu toate au fost confirmate, asistenţii sociali susţin că există peste 180 de copii care au avut de suferit fizic sau psihic din cauza părinţilor. „În anul 2017, asistenții sociali din cadrul Direcției au înregistrat 365 de sesizări privind eventualele cazuri de maltratare și neglijență a minorilor. Dintre acestea, doar 183 de sesizări au fost confirmate. Astfel, cele mai grave cazuri au fost de abuz fizic (4), exploatare prin muncă (4), abuz emoțional (33), neglijare (130), fapte penale (11)”, a declarat directorul general al DGASPC, Geanina-Marina Ianc.

 

Minori abuzați sexual în șapte localități

 

Din nefericire, tot pe parcursul anului trecut, 12 copii au fost abuzați sexual de părinți cu chip de monstru. Minorii abuzați provin din șapte localități din județul Hunedoara. Acestea sunt: Hunedoara, Orăștie, Ghelari, Romos, Petrila, Aninoasa și Petroșani. „Pentru 121 de minori s-au stabilit măsuri de protecție specială conform Legii 272/2004, iar 62 de copii au rămas în familie cu servicii de consiliere psiho-socială fiind monitorizați de DGASPC Hunedoara împreună cu primăria de la domiciliu. Pentru aceste cazuri s-au stabilit servicii de consiliere familială, psiho-educațională împreună cu psihologii școlari și planuri de servicii”, a adăugat directorul DGASPC.

 

Maltratarea, reclamată chiar de către victime

 

Conform reprezentanților Direcției, de cele mai multe ori, cazurile de abuz sau neglijare sunt sesizate prin telefonul copilului (0254983) sau telefonul de serviciu (0800110203) de către persoane fizice, părinți, profesioniști din diferite instituții (primării, școli, spitale, poliție etc.) sau chiar de copii, care nu mai ştiu la cine să apeleze pentru a ieşi din situaţiile dificile în care se află. „Prin specialiștii desemnați din cadrul Serviciului intervenție în regim de urgență în domeniul protecției copilului și telefonul pentru semnalare cazuri de urgență se intervine pentru evaluarea inițială a situației copilului și a familiei sale conform procedurilor operaționale de lucru (se întocmește un Raport de evaluare inițială în 72 de ore de la sesizare din care rezultă confirmarea sau infirmarea cazului, se stabilesc serviciile specializate și dacă se impune o măsură de protecție specială pentru copil) în baza Legii 272 /2004. În cazuri de violență asupra copilului la evaluarea inițială este solicitată Poliția și un reprezentant al  Primăriei / SPAS”, a adăugat Geanina – Marina Ianc.

 

Cauzele abuzului și maltratării minorilor

 

În urma unui studiu realizat de asistenții sociali, s-a constatat că majoritatea cazurilor de violență asupra minorilor apar din cauza problemelor de sănătate, a sărăciei, condițiilor improprii de locuit și lipsei locurilor de muncă. De asemenea, consumul excesiv de alcool, plecarea la muncă în străinătate a unui părinte, carențele educaționale ale copiilor (abandonul, absenteismul școlar, relația disfuncțională a părintelui cu școala) sunt factorii care declanșează violența în familie.

Vezi și

Close