glasul-hd.ro Web analytics

Social

„Bună ziua, căciulă, că stăpânul n-are gură!”

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat, ieri, pentru prima dată, Ziua Mondială a Salutului, unde au participat zeci de elevi ai claselor primare. Această zi este celebrată pentru prima dată în Deva. „Biblioteca noastră a marcat, anul acesta, pentru prima oară această zi care, începând din anul 1973, este serbată pentru a sublinia importanţa comunicării şi a interacţiunii dintre oamenii din întreaga lume. În această zi, trebuie ca fiecare dintre noi să salute zece persoane necunoscute. Poate vi se pare ciudat, dar e un pas important spre cunoaştere, spre apropiere, spre stabilirea unor legături calde între oameni. Poate, astfel, vom deveni mai buni, mai înţelegători, mai toleranţi. Să salutăm tare, cu zâmbetul pe buze, privind în ochii celuilalt şi urându-i o zi bună, o zi fără supărare, fără probleme, fără gânduri întunecate”, a declarat directorul Bibliotecii Judeţene, Sebastian Bara. Elevii care au participat la acest eveniment au avut parte de o prezentare pe larg a semnificaţiei acestei zile şi le-au fost explicate câteva reguli de politeţe pe care trebuie să le folosească. La final, copiii care au ştiut cele mai multe răspunsuri la întrebările adresate de organizatori au primit, din partea Bibliotecii Judeţene, cadouri constând în cărţi şi diplome.

Loading...