glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

(VIDEO) Dragnea, huiduit la Deva. „Infractorule! Penalule!”. Laurențiu Nistor către unul dintre protestatari: „Tu ești! Un infractor, mai infractor ca oricare. Dă-te dracu’!”

Scene incredibile, ieri, la Deva. Președinele PSD, Liviu Dragnea, a fost huiduit de medalion nistorcâțiva deveni, iar Laurențiu Nistor (foto), liderul organizației județene a partidului, i-a răspuns unui protestatar cu aceeași monedă, ba chiar mai mult. Omul i-a spus lui Liviu Dragnea că este un infractor, iar Nistor i-a replicat: „Tu ești! Un infractor! Mai infractor ca oricare. Dă-te dracu’!”

La fel ca și la Sibiu, unde, miercuri, a fost huiduit la scenă deschisă, Liviu Dragnea a avut parte de același tratament și la Deva. Liderul PSD a fost huiduit pe stradă, joi, în timpul vizitei la Deva, de un bărbat care i-a strigat: „Infractorule!” și „Penalule!”. „Ai cam răgușit”, a fost reacția lui Dragnea. Pentru a-l apăra pe Liviu Dragnea, președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor, a avut o replică pentru unul dintre protestatari: „Tu ești! Un infractor! Mai infractor ca oricare. Dă-te dracu’!”, a spus Nistor. Totul s-a întâmplat la intrarea în sediul Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara, unde liderul PSD și prim-ministrul Tudose aveau o întâlnire cu oamenii de afaceri din județul Hunedoara. Dacă, la început, a avut curaj să meargă prin mulțimea adunată în fața Camerei de Comerț și Industrie, după întâlnire, Dragnea a plecat cu un microbuz, direct din curtea instituției. Nu a scăpat însă de huiduieli. „Justiție, nu corupție!”, „DNA să vină să vă ia”, „Liviu Dragnea să ajungi, îmbrăcat în multe dungi”, „La mulți ani cu executare”. Asta au strigat cei peste 20 de deveni strânși în fața sediului Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara. „Pușcăriași trebuie să stea la pușcărie, nu? Pentru ce luptăm? Pentru ce vrem schimbare? Pentru ce toate astea? Cum adică un om care are dosar penal, să fie în capul unui stat? Vii se pare normal? Îmi fac datoria de cetățean, pentru că este singurul lucru pe care putem să îl facem, să schimbăm ceva”, a spus unul dintre protestatari.

Sursa video: replicahd.ro

https://www.youtube.com/watch?time_continue=20&v=tOKDJ2nYblM

În față <la cal>, alt protest împotriva lui Dragnea

foto protest la calVenirea lui Liviu Dragnea, la Deva, l-a făcut și pe un alt locuitor al municipiului reședință de județ să își exprime nemulțumirea. Cu un clopot în mână și cu două pancarte legate de gât, omul a stat mai bine de două ore în fața Casei de Cultură din Deva. Spune că nu a fost vorba despre un protest, ci doar exprimă ceea ce gândește, prin mesajele de pe pancarte: „Dragnea tu iubești puterea, nu poporul!” și „Ceasul 13! Deva, 02.11.2017”. „Nu protestez! Eu exprim liber ce gândesc! Am ales ziua de astăzi, pentru că, din câte știu, Liviu Dragnea este în vizită la Deva, și așa îl întâmpin eu. Am ales locul acesta, «la cal», pentru că este un loc reprezentativ pentru Deva”, susține bărbatul.

Premierul Tudose, campanie electorală „pe față”

foto casetaVenirea în municipiul Deva, pentru a doua oară, în ultimele două săptămâni, a premierului Mihai Tudose, exact în campania electorală pentru alegerea viitorului primar al Devei, nu pare a fi o coincidență. Este cât se poate de evident faptul că Guvernul României s-a transformat, zilele acestea, în Guvernul Partidului Social-Democrat. Asta pentru că, rând pe rând, miniștrii social-democrați au făcut pelerinaj la poalele Cetății.

La întâlnirea pe care cei doi înalți oficiali PSD au avut-o, ieri, cu oamenii de afaceri din județ, presa nu a fost primită în sală. Din cei peste 60 de oameni prezenți, doar maximum 20 au fost antreprenori, restul fiind șefi de deconcentrate, primari PSD, angajați ai CJ Hunedoara sau simpli membrii ai partidului aflat la guvernare. Surse din cadrul PSD, care au luat parte la eveniment spun că totul a fost doar un pretext pentru ca premierul și Liviu Dragnea să vină în Deva și să îi facă campanie candidatului Petru Mărginean.

Au venit, au promis și au plecat. Întrebat, ieri, dacă Guvernul își va respecta promisiunile făcute, în situația în care candidatul PSD, Petru Mărginean, nu va fi primarul ales de deveni, premierul spune, încercând să facă, din nou, campanie electorală : „N-are nicio legătură, problema este că, din ce-am văzut de la candidatul nostru, domnul Mărginean, a făcut o parte din proiectul de program de guvernare local, împreună cu noi, consultându-ne. E de bun simţ şi firesc să nu promită că va face, ca primar, lucruri în care este nevoie de sprijinul Guvernului, fără să aibă asigurări că va fi şi sprijinul Guvernului, eu sunt convins că domnia sa le va pune în aplicare cu sprijinul Guvernului. Nu sunt promisiuni, sunt lucrurui care se pot întâmpla. Sunt angajamente, dacă doriţi”. Jurnaliștii noștri au insistat: „Angajamentul va fi respectat de PSD chiar dacă candidatul PSD nu va fi primar?”. „Evident că da”, a venit răspunsul premierului.

Back to top button