NEWS ALERT:
Home / Eveniment / BREAKING NEWS: Șoferul care a accidentat grav o fetiță de doi ani și pe mama acesteia a fost prins
vitezoman_56177200

BREAKING NEWS: Șoferul care a accidentat grav o fetiță de doi ani și pe mama acesteia a fost prins

Bărbatul care a spulberat, ieri, o fetiță de numai doi ani și pe mama acesteia, pe trecerea de pietoni, și care a fugit de la locul accidentului, a fost prins de polițiști în urmă cu puțin timp. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, șoferul este un inginer din Valea Jiului. Acesta a fost dus la sediul Poliției Vulcan pentru audierei, urmând că oamenii legii să stabilească dacă îl vor reține.

„Suspectul este un bărbat în vârstă de 57 de ani, din municipiul Petroşani, care a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Vulcan, pentru audieri şi luarea măsurilor legale, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Ieri, la amiază, șoferul unui autoturism A6 și-a văzut liniștit de drum chiar dacă a lovit, pe o trecere de pietoni, o femeie și pe fiica acesteia de numai doi ani. Atât mama, cât și copilul au fost transportate la Spitalul de Urgență Petroşani, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fetița fiind suspectă de fractură de bazin.

De la momentul producerii accidentului și astăzi, polițiștii l-au căutat pe șofer.

Despre Livia BOTICI

Citește și

desc

Percheziții la vânători bănuiți de braconaj. Două arme și muniţie, toate deținute ilegal, au fost ridicate de poliţişti din comuna Bulzeștii de Sus

Percheziții în comuna Bulzeștii de Sus, într-un dosar de braconaj cinegetic și infracțiuni la regimul …