Home / Timp liber / Cu bicicleta prin Hunedoara / DUMBRAVA, RIBIŢA, UIBĂREŞTI sau cum l-am dus pe noul nostru prieten Dani în vizită la neamurile lui mai celebre
decupaj

DUMBRAVA, RIBIŢA, UIBĂREŞTI sau cum l-am dus pe noul nostru prieten Dani în vizită la neamurile lui mai celebre

Pentru toţi cei care ne-au dovedit – prin mesajele de pe FB – că nu au înţeles gluma noastră de săptămâna trecută, aia cu micii şi kurtos kalacs-ul, revin cu prietenii mei Jancsi și Jozsi în Apuseni. Călin nu putea lipsi nici el, iar de data asta l-am luat şi pe Dani Crişan. Nu de alta, dar urma să ajungem şi la casa memorială a (posibil) stră-stră-bunicului său. Cel cu răscoala.

Am ezitat să merg sâmbăta trecută în tura asta deoarece dentistul mi-a făcut o surpriză şi mi-a pus implantul mai repede decât era programat. Se pare însă că a pus unul cu motoraş, pentru că am pedalat neaşteptat de bine. Jancsi programase să parcurgem văile de pe partea dreaptă a drumului naţional, cum mergi din Brad spre Vaţa. Aşadar, vom începe cu cea de la Ribiţa.

Prietenii mei sunt mari vânători de KOM-uri şi aici cred că e momentul să explic ce e asta. Toţi cei care mergeţi cu bicicleta, mai devreme sau mai târziu, veţi ajunge să vă faceţi cont pe Strava, site-ul unde cicliştii din întreaga lume îşi prezintă turele. Un fel de FB al nostru, ca să mă înţeleagă toată lumea. Aici, pe diferite bucăţi de drum, se fac clasamente între cei care au fost pe acolo şi cel de pe primul loc primeşte titlul de King Of the Mountain, mai pe scurt KOM. Dacă cineva face un timp mai bun, îi ia celui dinaintea lui acest titlu. Ca să închei, eu am acronimul ăsta la numărul de la maşină. Mulţi mă întreabă ce înseamnă şi acum cred că e clar. În plus de asta, pe ăsta nu mi-l poate lua nimeni. Acum suntem la nici 3 km de Brad şi Dani, Jozsi, Jancsi şi Călin deja se fugăresc pe şosea. Hmm, voi avea o zi grea.

Ne regrupăm la intersecţia cu drumul ce duce la Ribiţa şi la mănăstirea Crişan. De ce Vaca-Crişan, n-am să înţeleg niciodată. După scurt timp drumul se bifurcă şi facem dreapta, spre mănăstire. Vom merge cât e asfalt, deja v-aţi obişnuit cu noi, şoselarii. Era să zic şosetarii… Jancsi vrea să ne ducă pe mica urcare de la Dumbrava de Jos. Lăsăm enoriaşii la slujbă, însă nu pot să nu remarc bunul simţ al celor de aici care îşi ţin slujba la interior, fără difuzoare. Noi nu stăm, mergem spre Potingani. Asta e, fiecare cu religia lui, a noastră e ciclismul. Şoseaua e aproape plată, numai bună pentru o plimbare pe bicicletă cu familia, dacă soţia e prea neantrenată sau copilul este prea mic.

Aşa cum i-am promis lui Dani, oprim câteva minute la Casa memorială „Crişan”, facem acolo o fotografie de grup şi lui Dani una separat. Tot aici, în sat, cine vine în excursie mai poate vizita un mic muzeu etnografic foarte bine realizat şi prezentat. Noi nu rămânem, vom avea parte de unul în aer liber, ceva mai încolo.

20170924_111517

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Încep să opresc la poze, mai ales când trecem pe lângă o biserică tare frumoasă din lemn negru. Nu urc bine la loc în şa că sunt preluat de câinii reuniţi de la vreo 3-4 case. Sunt din ăia mai mult lătrători, dar unul dintre ei e atât de pornit încât mai să intre în roata din faţă a lui Jancsi şi să-l dea jos. Cu dulăii, când eşti pe bicicletă, ăsta e singurul pericol, să nu îţi intre în faţă. Sau, dacă e pechinez, la spiţe. În rest, să ştiţi că ei latră la roţi, n-au treabă cu ciclistul.

Începem urcarea. Nu-i chiar uşoară dar mă mângîi cu gândul că pentru azi e singura care pune ceva probleme. Şi nu vorbesc doar aşa, gazda noastră îmi promite asta. Pun lanţul pe un pinion mai mare şi plec agale. Jancsi trage tare, după câteva sute de metri dispare din faţa mea şi atunci nu mă pot abţine, bag şi eu viteză. Să nu cumva să stea omul acolo sus, să aştepte prea mult, poate răceşte. Finalul este pentru mine un fel de déja-vu: leit căţărarea de la Musariu (vă mai aduceţi aminte?), ultima curbă e la stânga, în ac de păr şi de acolo începe macadamul. Doar bisericuţa lipseşte, dar să nu dau idei…

Stăm şi rumegăm, alături de un baton de cereale, liniştea care ne înconjoară. Cu voce scăzută, să n-o deranjăm pe Tanti Natura, Jancsi îmi prezintă puţin împrejurimile şi îmi povesteşte cum de multe ori vin el, soţia şi fetiţa, să se plimbe cu bicicletele pe aici. Când apare restul trupei pornim la vale, deja e cam rece şi suntem transpiraţi. Vă spuneam de senzaţia aia grozavă când, transpirat după o urcare, zbori pe coborâre şi hainele se usucă pe tine. Ei, aia e vara… După vreo 2 km îmi clănţăne dinţii în gură şi pe lângă mănăstire trec cu 50 la oră doar aşa, ca să mă mai încălzesc.

Braţul celălalt al văii duce spre Uibăreşti. Sunt sigur că aici, după modelul „la Ploieşti poţi să te Piteşti”, poţi să de cuibăreşti. Eventual în braţele unei fete drăguţe ca cea pe lângă care trecem, din păcate, tot în viteză. Întoarce capul după noi, ştiu asta pentru că şi eu am întors capul după ea . Nu pot să nu remarc şi banda albă care e atât de lată încât ocupă mare parte din lăţimea drumului. Presupun că dacă o trasau normală, mai rămânea vopsea şi pentru laterale, dar acum, asta e! Sau poate asta o fi pista de biciclete din sat.

Străbatem drumul pe care, cu piciorul sau cu un MTB bun şi ceva echilibru se poate ajunge la Podu Grohot, un pod natural de piatră, ceva deosebit. Mai sunt Cheile Ribicioarei în zonă, ale Uibăreştiului, trasee să te tot plimbi o zi. De vară. Până-n seară, că atunci cade întunericul mai târziu. Noi însă suntem cu bicicletele şi trebuie să facem cale întoarsă, nu înainte de a arunca, cuminţi şi civilizaţi, toate hârtiuţele de la batoane, adunate până atunci prin buzunare, la coşul de gunoi de la intrarea în sat. Ne lăudăm cu asta, de ce nu? Din păcate, suntem excepţii. Ca dovadă grămada de batistuţe de hârtie din mijlocul drumului, ceva mai încolo. Un şofer a făcut curat în maşină. Şi mizerie în sat…

La întoarcere rămân un pic în urmă, pentru nişte „treburi” şi nu mai trebuie să ţin ritmul cu KOM-hunterii. Mă aşteaptă ei, la drumul mare, sunt sigur. Opresc la o poză pentru că e de admirat ce văd: o curte cu o căsuţă frumoasă şi de bun simţ, unde – asta tot de la Jancsi ştiu – locuieşte o familie de tineri. Cresc albine şi au pornit o căpşunărie. Probabil şi-au zis că decât să le culeagă pe ale spaniolilor, mai bine îşi fac una a lor. E frumoasă şi îngrijită, cu folie pe sub căpşuni şi cu sistem de irigare. Micul „lan” e în floare iar, sunt soi din acela care produce toată vara, până târziu, cât ţine căldura. Musai să mai trecem pe aici peste vreo săptămână-două, poate primim ceva, dacă am scris despre ei aşa de la sat, se pare.

20170924_120627

Mai salut din mers un străjer al pădurii şi grăbesc cadenţa spre prietenii mei. Ei sunt deja în drumul naţional. Asta – la Dumbrava, Ribiţa şi Uibăreşti – a fost doar încălzirea, mai mergem un pic printre maşini şi apoi iar facem dreapta. Ne aşteaptă Valea Bulzeştiului. Mai frumoasă, mai lungă, mai grea… Dar acolo mergem vinerea viitoare, să nu obosiţi prea tare…

Despre Alin Bonta

Citește și

parang

Winter Tour în Parâng și un recital de flaut – pe agenda de timp liber

Primul weekend din februarie este rezervat pentru un concert de muzică clasică și pentru adrenalină …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *