glasul-hd.ro Web analytics

Home / Timp liber / Cu bicicleta prin Hunedoara / BRAD – CRIŞCIOR – COTONCU ŞI… MAI DEPARTE sau cum mi-au arătat doi prieteni maghiari trasee noi în Ţara Moţilor (GALERIE FOTO)
decupaj

BRAD – CRIŞCIOR – COTONCU ŞI… MAI DEPARTE sau cum mi-au arătat doi prieteni maghiari trasee noi în Ţara Moţilor (GALERIE FOTO)

Poate pentru că sunt născut în Ţara Moţilor, poate pentru că noi, cicliştii, suntem uşor masochişti, am ales să merg din nou pe un traseu care trece prin Mihăileni. La tranşee, vă aduceţi aminte? De data asta aveam în plan o tură „epică”, aşa cum ne place nouă să le spunem la astea lungi şi grele şi de aceea nu m-am dus singur.

De fapt invitaţia a venit de la un prieten din Brad, Jancsi. Avea de gând de mai multă vreme să îmi arate un traseu până în vârful Mogoş şi duminica asta era numai bună. Din Deva l-am luat cu mine pe Jozsi, din Brad a mai venit şi Călin, ca să fim „politically correct” şi am purces. Şi chiar dacă – veţi vedea – povestea de azi nu respectă întru totul rubrica noastră, nu puteam să n-o scriu, pentru că aveam de gând să dovedesc că prietenia este peste cutumele naţionaliste. Puteam chiar să mâncăm acolo, sus, în deal, nişte mici îndesaţi într-un kurtos kalacs, da’ în final ne-am rezumat la banane şi batoane energizante.

Eu şi Jozsi am fost într-un fel dezavantajaţi, plecând din Deva. 36 de kilometri în plus. Asta numai la dus. Încă 36 la întors. Dar brădenii ne-au întâmpinat ceva mai repede, pe la Podele şi de acolo am pedalat împreună. După ce Jancsi a lăsat acasă lanţul de bicicletă pe care i l-am adus din Deva, cărat cu dificultate în rucsăcel (aproape 200 de grame!) şi pentru care e dator nu mai ştiu câte beri, ne-am strecurat abil printre cârpiturile drumului de Crişcior, zicându-ne că oricum, astea sunt rezonabile. La Zdrapţi am făcut plinul cu apă de la fântâna celui mai mare fan al meu, adică unchiul Liviu, am refuzat cu greu o îngheţată, deja o ştiţi şi ne-am dus aţă spre serpentinele care trec dealul spre Abrud.

Jancsi a dat un mic sprint pe bucata de drum ce trece tangent la satul de romi, în apropiere de Blăjeni, dar n-a avut cu cine concura. Eu şi Jozsi încă eram precauţi în a consuma energie, pentru noi tura avea să se apropie, până la Deva, de 200 km, iar Călin e încă în revenire la mai vechea dragoste, bicicleta, n-are kilometri la „bord”. Urc alene panta şi mă întreb oare de ce la cătunul de care vă zic lumea îi spune, de când mă ştiu eu, Berlin? Sunt o mână de case de chirpici, pline de antene parabolice şi copii sub 4 ani cu muci la nas, nici o legătură… Pe aici treceam acum câţiva ani cu Costi în drumul spre Reţ (vă tot promit o poveste şi de acolo!) şi ne tremura inima să nu cumva să ne trezim – în timp ce pedalăm – fără biciclete . Acum depăşim momentul şi curând începe panta spre Cotoncu.

Urcarea are vreo 8-9 km în total. Mai întâi drumul urcă încet, pe furiş parcă şi nici nu îţi dai seama, rulând cu 20-25 la oră, că te cam iau transpiraţiile şi nu ştii de ce te-ai încins aşa când afară e doar o căldură plăcută, de toamnă. Apoi, când primele stânci încep să se vadă pe deasupra caselor şi Jancsi ne spune cât e el de îndrăgostit de priveliştile astea, panta creşte la 9-10% şi te obligă la trecerea pe foaia mică a angrenajului şi la eforturi mărite. Da’ noi tocmai de aia am venit, aşa că apăsăm vârtos în pedale. La prima curbă căţărarea redevine plăcută, drumul mai bun şi ne permitem acum să admirăm valea din care venim.

Jozsi are ceva probleme cu spatele azi şi nu e la capacitate, Călin, după o vreme, lasă pedala iar eu şi Jancsi dăm tare în continuare. Parcă tot creştem viteza, panta nu cred să scadă, suntem într-un fel de mini-întrecere nedeclarată, pedalez concentrat la „rotunjimea” mişcării, să nu cumva să nu folosesc complet forţa picioarelor şi abia apuc să zăresc un puştiulică ce iese dintr-o curte din stânga mea, traversează şi intră în tufele dese de pe marginea opusă a drumului. Mai sus cu vreo trei curbe, îl zărim la o poartă. Ce înseamnă să ştii scurtăturile!

Suntem sus, gâfâim uşor şi facem, mulţumiţi, o pauză. Stâncile astea de la Cotoncu, vă jur, sunt leit cele din Dolomiţi! Nu mă mai satur să le privesc! După aia mă întorc la panoul pe care o „leliţă” locală ne prezintă o farfurie cu plăcinte şi încerc să muşc dintr-una. Degeaba, e doar iluzie! Oare unde ar trebui să oprim ca să primim aşa ceva în realitate? Mister. Turism rural de panotaj. Şi ăla mâzgălit, cum altfel?20170902_142951

Ei, aici rubrica noastră e nevoită să facă o excepţie şi să treacă în judeţul Alba. Nu puteam să vă las aşa, gata, limită de judeţ, mergem acasă. Pe coborâre, drumarii, care au ras asfaltul în câteva locuri şi l-au lăsat aşa, probabil i-a gonit condica acasă, sunt gata să îmi strice ziua. Uşor neatent, ceea ce pe drumurile româneşti poate fi fatal, iau un prag din ăsta în plin dar roata rezistă eroic, merită să spun aici că e Mavic. Nici măcar pană n-am făcut, e ziua mea cu noroc.

Depăşim Abrudul, după ce Călin scapă cu viaţă din atentatul unui şofer-nuntaş care a ieşit brusc cu spatele dintr-o curte drept în faţa lui şi cotim la stânga, pe splendida vale a Buciumelor, cum îmi place mie să-i spun. Pe la Bucium-Izbita văd pe dreapta, în spatele bisericii, cimitirul. Mormintele, rare, se pare că pe aici speranţa de viaţă e mare. Asta şi dacă ar fi să mă iau după moşneguţul care coseşte voiniceşte pe o coastă, aproape de drum şi cu care ne salutăm din mers. Urcăm de-o vreme, nu greu, numa’ bine cât să ne priască o pauză acolo sus, unde vom ajunge şi unde e finalul turei de azi. O tură agreabilă, dacă n-ar trebui să ne şi întoarcem acasă.

În vârful Mogoş stăm o vreme, un drum de macadam duce la Poiana Narciselor de la Negrileasa şi altul urcă, undeva… Ăsta e asfaltat, mă mănâncă pielea, nu pot sta liniştit aşa că îl iau în piept. Mă scutură de ceva energie, câteva pante sunt de-a dreptul brutale, dar de sus se vede colosal! Fac poze şi o clipă chiar îmi iese din cap că mai jos mă aşteaptă prietenii.20170902_122846

Cobor la o banană, îi fac o poză la Toni şi mergem, uşurel, la vale. Călin are genunchiul în pioneze, de la fotbal şi se pare că a fost cam mult pentru el ce am făcut azi.

Pe vale gata-gata să mă ia unul cu o basculantă. E fast & furious tipul. Drumul e oricum îngust, sunt nevoit să opresc şi ies de pe carosabil când îl văd cum vine. Îl înjur sănătos în barbă, reţeta Paraziţilor funcţionează, te răcoreşti aşa. Profit de oprire şi fac o poză la un fel de conac, alb şi cu geamuri doar la etaj, la parter, o fi crama, o fi grajdul? Pe frontispiciu are o pereche de coarne de cerb care îmi amintesc de hanul cu acelaşi nume din Podele. Acolo găseam, înainte de 1989, Pepsi… Eh, multă lume nu mai ştie ce însemna un Pepsi pe vremea aia… La conac se ajunge pe o minunăţie de punte înecată în verdeaţă şi străjuită de o roată enormă de tractor care ţine loc de o bucată de gard.

Îi mai acordăm lui Călin o pauză de cafea în Abrud şi pe urmă urcăm iar Cotoncu, pe partea „albaneză”. Reuşeşte şi Călin să facă urcarea în şa, nu degeaba zice Jancsi că Apusenii ăştia sunt un adevărat medicament. Căţărarea nu e deosebit de grea dar eu şi Jancsi ne-o facem, tragem unul după altul şi nici nu ştiu când ajungem sus. Sunt încă sub influenţa benefică a concursului de la Marmotte, îmi face impresia că pot merge oriunde, oricât, oricum. Merg însă doar până în Brad, în primă fază, acolo Călin şi Jancsi se duc la berile lor şi noi continuăm pedalatul. Dar azi e ziua pericolelor, am scăpat de gropi, de basculante, de şoferi neatenţi şi, pe la benzinăria de la ieşirea din oraş, sunt gata să fiu spulberat de un cretin pe motocicletă care depăşea din sens opus de parcă eu nici n-aş fi existat… Trec şi peste asta, a fost prea faină tura ca să-mi stric ziua. Până la Deva e cald al dracului şi eu pedalez visând la toamna care începe să vină peste noi şi la turele care mă mai aşteaptă după ce schimbăm decorurile. Şi culorile, bien sûr…decupaj 20170902_122853 20170902_122940 20170902_122950 20170902_123118 20170902_123219 20170902_123227 20170902_123702 20170902_125234 20170902_125637 20170902_125817 20170902_125824 20170902_130743 20170902_143017 21230920_1712883485399061_3699755972489900801_n 21231643_1712883652065711_690655610816486857_n 21231811_1712883558732387_2250406169656649204_n

Despre Alin Bonta

Citește și

IMG_3878

OBÂRŞA – TOMEŞTI sau cum cauţi oale tradiţionale şi dai de artă contemporană moţească

Poate din cauză că sunt născut în Crişcior şi mă tot trage aţa spre origini, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *