glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Blestemele şoferilor fără rovinietă au ajuns la destinaţie

Singura autospecială, din judeţul Hunedoara, folosită pentru depistarea şoferilor care circulă fără rovinietă a fost implicată într-un accident de circulaţie. Ieri, în jurul orei 14 autospeciala CNADNR s-a tamponat cu un microbuz care încerca să vireze stânga pentru a intra în Parcul Logistic din Băcia. În urma accidentului, conducătorul autospecialei şi patru pasageri din microbuz au fost preluaţi de echipajele medicale sosite la faţa locului, în vederea acordării de îngrijiri medicale, toate  victimele fiind conştiente. Poliţia Rutieră anunţă că în cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările continuând în vederea stabilirii circumstanţelor producerii evenimentului rutier.