glasul-hd.ro Web analytics

Berbeceanu, în arest la Bucureşti

Traian Berbeceanu a fost scos din arestul IPJ Alba şi transportat la Bucureşti. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au audiat pe fostul şef al BCCO Alba în legătură cu raportul pe care acesta l-a înaintat IGPR-urlui cu mai multe luni în urmă. În acest raport, Berbeceanu acuză mai mulţi procurori şi ofiţeri DIICOT de fapte de corupţie.

Decizie neaşteptată

Potrivit avocatului lui Berbeceanu, Daniel Tiliciu, comisarul şef a fost citat în acest dosar în calitate de martor. Atât Berbeceanu, cât şi soţii Biriescu, arestaţi preventiv în acelaşi dosar, au rămas în arest la Bucureşti. “Nu ştim deocamdată care sunt motivele luării acestei decizii, însă nu mi se pare normal, clientul meu avea unele lucruri acolo (n.r. în arestul IPJ Alba), de care avea nevoie. Cum ar fi medicamentele”, a declarant Daniel Tiliciu, citat de ziuanews.ro.

Traian Berbeceanu a fost arestat preventiv în 24 octombrie într-un dosar de evaziune fiscala cu produse petroliere. Acesta este cercetat pentru sprijinirea unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.

Loading...