glasul-hd.ro Web analytics

Editorial

Baronizare, nu regionalizare

(Editorial publicat în data de 17 mai 2013, de Ștefan Ciocan)

Guvernul a constituit un grup de experţi care să lucreze desenarea noilor regiuni. Acest grup de specialişti şi-a stors creierele şi a desenat noile entităţi administrative exact după cele care există deja sub forma „regiunilor de dezvoltare”. Pentru ce au pierdut vremea specialiştii nu cred că poate să explice nimeni, pentru că această soluţie fusese propusă atât de guvernul Boc cât şi de „jupânul” Dragnea în urmă cu câteva luni. Din ceea ce spun specialiştii, raportul făcut publicităţii ieri este unul preliminar. Dar ţinând cont de faptul că nu s-a ieşit din „pohta” baronilor USL până acum, este greu de crezut că acest raport „preliminar” se va schimba în punctele sale esenţiale. Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul nu vor apărea aşa cum au fost ele cândva definite, ca regiuni istorice. Judeţele din această parte a ţării vor fi cuprinse în trei regiuni: Centru, Nord-Vest şi Vest. Specialiştii susţin că în formula propusă „regiunile au un potenţial foarte mare de funcţionalitate, mai mare decât regiunile istorice sau grupări de 2 – 3 judeţe învecinate”. De unde reiese potenţialul de funcţionalitate a unor teritorii împărţite actualmente în judeţe? Nu explică nimeni. Deocamdată un singur lucru este cert: Instituţiile organizate pe criterii regionale nu sunt mai eficiente, ci din contră, păstrează o structură stufoasă şi îngreunează circuitul actelor şi deciziei. Regiunile istorice, cel puţin în cazul Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului, ar însemna revenirea la o structură funcţională, care are o legitimitate istorică şi un grup comun de valori sociale, culturale şi în multe cazuri economice. Teritoriile anexate de România în anul 1918 au fost fără îndoială mult mai dezvoltate decât cele din vechiul regat. Pe baza împărţirii regionale istorice, s-a construit în Transilvania şi Banat un stat modern, cu instituţii performante, distruse în parte de administraţia românească după unirea din 1918. Frica de revigorarea sentimentelor apartenenţei la o regiune mult mai dezvoltată decât restul ţării este principalul motiv pentru care guvernanţii de la Bucureşti se tem de reapariţia regiunilor istorice. Peste cinci ani România va avea de dat o explicaţie grea în faţa ardelenilor şi bănăţenilor. În anul 2018 se vor împlini 100 de ani de la anexarea Transilvaniei la România. În acel moment jubiliar, putem fără jenă să facem bilanţul şi să vedem ce am câştigat şi ce am pierdut într-un secol de administraţie bucureşteană. Ardealul, în sensul larg al cuvântului, a fost „vaca de muls” a regăţenilor timp de 95 de ani. Aşa va rămâne încă multă vreme, dar ardelenii nu trebuie să conştientizeze asta. Ei nu au dreptul la steagul lor, nu au dreptul la istoria lor, nu au dreptul la imnul lor. Ardealul european, multicultural, latin, trebuie desfiinţat, împărţit în regiuni fără istorie, fără identitate, fără cultură comună. Pentru că doar astfel pot fi ţinuţi ardelenii “legaţi de glie”, fără conştiinţa apartenenţei la valorile Şcolii Ardelene, ale culturii latine, ale disciplinei germane, tenacităţii ungureşti şi creativităţii românilor.

Vezi și

Close