Home / Comunitate / AXIS şi ACR au sărbătorit Ziua Femeii
AXIS şi ACR au sărbătorit Ziua Femeii

AXIS şi ACR au sărbătorit Ziua Femeii

Cea de-a şaptea ediţie a „Cupei 8 Martie”, dedicată conducătoarelor auto din judeţ, a fost organizată, ieri, în parcarea hipermarketului Real din Deva.
Competiţia, organizată de Automobil Clubul Român Hunedoara şi firma „Axis Holding”, în colaborare cu Serviciul Poliţiei Rutiere Hunedoara, a aliniat la linia de start 43 de şoferiţe. Fiecare concurentă a parcurs un traseu de 80 de metri, printre jaloane, între care era o distanţă de aproximativ cinci metri, iar câştigătoare a fost desemnată conducătoarea auto care a obţinut cel mai bun timp. Raliul de 8 Martie a fost câştigat de Monia Secară, urmată de Gabriela Doda, care şi anul trecut a ocupat acelaşi loc la această competiţie, în timp ce locul trei a fost ocupat de Constanţa Roşca, cea care anul trecut a urcat pe prima treaptă a podiumului. Următoarele două clasate au fost Mihaela Istrate şi Meda Pădureanu. La final, toate concurentele au primit flori, cupe şi diplome de participare.

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

DE BLAMAT Daniel Pupeza 2072

De blamat 23.08.2017

Daniel Pupeză – primarul comunei Teliuc, Pentru că, deşi are la activ patru mandate consecutive …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *