glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Avertizare de disconfort termic și caniculă, până sâmbătă. Cum vă puneți la adăpost de vremea deosebit de caldă? Recomandările medicilor

Hunedorenii vor avea parte de două zile caniculare. Vineri și sâmbătă, temperaturile vor ajunge la 34-35 de grade la umbră, iar indicele temperatură-umezeală va ajunge la pragul critic de 80 de unități, resimțindu-se un ridicat disconfort termic. Avertizarea este valabilă pentru toată țara.

În intervalul menționat, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și Moldova, precum și în zonele de deal și de munte din restul teritoriului, iar în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (23/24 iunie), local, și în Dobrogea și Muntenia. Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăşi local 20 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Maramureș, Transilvania și la munte, 40…50 l/mp. „În după-amiaza zilei de vineri, 23 iunie, în regiunile sud-vestice și sudice, local, disconfortul termic va fi ridicat – indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, izolat mai ridicate în sudul Olteniei. La sfârșitul săptămânii, în special în jumătatea de sud a țării, în orele după-amiezelor, disconfortul termic se va menține ridicat și local vremea va fi caniculară”, se arată în atenționarea meteorologilor.

Ce măsuri trebuie să luăm, pe caniculă

Valul de temperaturi ridicate din această perioada poate să determine efecte negative asupra populaţiei din judeţul nostru, mai ales asupra copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi sau boli cronice (pot să apară lipotimii, probleme cardiace sau respiratorii). Direcţia de Sănătate Publică a județului Hunedoara avertizează că a ieşi din casă la orele prânzului, când asfaltul frige şi aerul pare de nerespirat, este imprudenţă curată. Atunci când termometrele arată la umbră peste 34 de grade Celsius, trebuie să evităm pe cât posibil să ieşim afară. Pe străzile cu asfalt încins şi printre blocurile ce radiază căldură, chiar şi cel mai sănătos organism poate să cedeze. Fără o hidratare corespunzătoare, care să menţină temperatura corpului în jur de 37 grade Celsius, pot apărea crampele de căldură, insolaţie, epuizare sau şoc hipertermic. De asemenea, vestimentaţia, în zilele cu temperaturi ridicate, trebuie să fie lejeră şi amplă, din fibre naturale, de culori deschise. Pe cap vor fi purtate pălării sau şepci în culori deschise. O mare atenţie trebuie acordată copiilor, vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi, oferindu-le periodic lichide, chiar dacă nu sunt solicitate.

Tags