glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Autobergamo în Liga 1 şi West în Liga 2 reiau campionatul duminică

A trecut şi participarea Naţionalei la Europeanul din Slovenia, au fost şi optimile Cupei României, iată că la sfârşitul acestei săptămâni futsalul autohton se întoarce cu motoarele în plin la campionatul său cel de toate zilele. Pentru prima oară în acest an sunt programate în acelaşi timp etape în ambele Ligi, 1 şi 2, aşadar vom avea parte de un program plin pe două fronturi.

Amândouă reprezentantele Devei sunt programate să evolueze duminică. Mai întâi West va juca de la ora 17.30 în Sala Sporturilor din Deva în compania „lanternei” ligii secunde Pro Tineret Sighişoara. Apoi, într-un derby nu doar al etapei, ci şi al primei ligi, campioana Autobergamo va susţine de la ora 18 o partidă foarte dificilă la Odorheiu Secuiesc cu Futsal Klub.

Victorie obligatorie pentru Autobergamo cu Odorheiu

Miza partidei de duminică de la Odorheiu Secuiesc este uriaşă pentru ambele echipe. Pentru deveni singura variantă care îi ţine în calcul pentru primul loc la finalul sezonului regulat este victoria. Aceasta deoarece situaţia în fruntea clasamentului Ligii 1, cu patru etape înainte de a intra în play-off, este următoarea: Informatica 38 de puncte, Autobergamo 36, Odorheiu 35. Cum liderul (care a beneficiat de victoria „la masa verde” în mult discutatul caz cu United Galaţi) are de îndeplinit în această rundă o simplă formalitate în întâlnirea de la Timişoara cu Spicom (zero puncte în 14 meciuri) şi va face 41 de puncte, campionii trebuie să câştige acest joc pentru a păstra distanţa de două puncte şi a lăsa meciul direct Autobergamo – Informatica de la Deva din etapa următoare să decidă cine va termina pe locul întâi.

Nu este de neglijat nici varianta unei victorii a gazdelor de la Odorheiu, caz (horror) în care campionii ar putea pierde – cel puţin pe moment – şi locul al doilea, care aduce trei puncte la startul în play-off, în timp ce locul 3 nu oferă ocupantei decât un singur punct. Partida tur de la Deva s-a încheiat cu un 4 – 4 dramatic, după ce gazdele de atunci au avut 4 – 2 cu două minute înainte de final, iar egalarea s-a produs în ultimele patru secunde de joc!

În celelalte meciuri ale etapei cu numărul 15 nu sunt întâlniri cu o miză anume. Nici măcar rivalitatea tradiţională dintre Dunărea Călăraşi şi United Galaţi nu mai înseamnă mare lucru în actualul context, când cele două formaţii sunt practic bătute în cuie pe locurile 5, respectiv 4 şi sunt deja cu gândul la play-off. În rest, Imperial WET şi Politehnica Iaşi au de bifat cele trei puncte de la Reşiţa, respectiv Târgu Mureş, la fel ca şi Informatica cu Spicom, cum arătam mai sus.

West Deva, în căutarea primei victorii din campionat în 2018

Cu toate că la un moment dat s-a situat în imediata apropiere a podiumului în Liga a doua, nou înfiinţata West este în pierdere de viteză, nemaicunoscând gustul victoriei de cinci etape şi alunecând în clasament până pe locul 8. Elevii lui Petru Voica au pierdut în acest an primele două runde din retur, 3 – 11 acasă cu Clujana şi 5 – 13 în deplasare cu Bukovina Vicov. Singurul succes a venit în Cupa României, acel 8 – 7 dramatic cu Pro Tineret Sighişoara, după care a urmat o nouă înfrângere, 1 – 10 cu Informatica Timişoara, un adversar totuşi de un cu totul alt calibru.

Pentru West şansa reabilitării şi a restartului în Liga secundă vine odată cu jocul din etapa a 14-a de pe teren propriu, în compania aceleiaşi Pro Tineret Sighişoara pe care devenii au învins-o deja de două ori, atât în tur (a fost atunci 6 – 1 la Sighişoara) cât şi în Cupă, meci despre care am pomenit mai sus. Adversarii ocupă ultimul loc în liga a doua, cu un singur punct în 13 meciuri, în timp ce West are 17 puncte şi se află cum spuneam pe locul 8.

Dintre celelalte partide ale etapei una s-a disputat deja în devans cu o săptămână, Luceafărul Buzău învingând surprinzător pe KSE Tg. Secuiesc cu 7 – 2, astfel încât cele două au făcut rocada în clasament (Luceafărul a urcat pe locul 2, cu 28 de puncte, KSE a căzut pe 3, cu 26 de puncte). În rest runda programează întâlniri echilibrate, cu excepţia celei de la Oradea, unde liderul Clujana pleacă din postura de mare favorită în faţa celor de la Dinamo Leonardo (locul 10, 8 puncte). Se joacă Kereszthegy Remetea (locul 11, 7 puncte) – Inter Gheorgheni (locul 9, 13 puncte), Futsal Ceahlăul (locul 7, 20 puncte) – Bukovina Vicov (locul 4, 21 puncte) şi Fortius Buzău (locul 5, 21 puncte) – Colţea Braşov (locul 6, 20 puncte), meciuri în care orice deznodământ este posibil.

Se ştie programul sferturilor în Cupa României

Revenind la Autobergamo, să spunem că aceasta îşi cunoaşte adversara din Cupa României, unde a scăpat de unul dintre cei mai periculoşi adversari din lupta pentru trofeu, FK Odorheiu Secuiesc, care a pierdut surprinzător la Iaşi cu Politehnica. Campionii vor întâlni în deplasare, în sferturile de finală ale competiţiei, pe Clujana Cluj Napoca, echipă care este cu un picior şi jumătate înapoi în Liga întâi graţie avansului pe care l-a acumulat în campionat şi a manierei în care domină liga secundă. Clujenii s-au calificat până aici după ce au trecut cu 11 – 6 în primul tur de Dinamo Leonardo Oradea în deplasare şi cu 4 – 2 în turul doi de prim divizionara Spicom Sfântu Gheorghe acasă, în timp ce Autobergamo a învins la Braşov cu 6 – 2 pe Colţea 1920.

În celelalte meciuri din sferturi Informatica Timişoara are o misiune facilă la Buzău cu Fortius, la fel ca şi Poli Iaşi la Gheorgheni cu Inter. De departe cel mai interesant meci al rundei se înfruntă Imperial Wet Miercurea Ciuc şi United Galaţi, vicecampioana având o misiune extrem de dificilă în faţa unei formaţii care s-a întărit foarte mult în intersezon, dovadă şi victoria categorică obţinută la Călăraşi, 5 – 0 cu Dunărea.

Să mai spunem că şi formaţia U-19 a lui Autobergamo Deva este ca şi calificată în turul următor din Cupa României Juniori U-19 după ce în urmă cu o săptămână a învins categoric în deplasare, 6 – 0 cu CSJ Ştiinţa „U” Craiova. Returul acestei partide se dispută luni, de la ora 14, în Sala Sporturilor din Deva.

Liga 1 etapa 15

sâmbătă, 24 februarie:

ora 17: Informatica Timişoara – Spicom Sf. Gheorghe

duminică, 25 februarie:

ora 16: Muncitorul Reşiţa – Imperial WET

ora 18: FK Odorheiu – Autobergamo Deva

luni, 26 februarie:

ora 18: Dunărea Călăraşi – United Galaţi

marţi, 27 februarie:

ora 18: City’us Tg. Mureş – CSM Poli Iaşi

Liga 2 etapa 14

Luceafărul Buzău – KSE Tg. Secuiesc 7 – 2

sâmbătă, 24 februarie:

ora 16: Kereszthegy Remetea – Inter Gheorgheni

duminică, 25 februarie:

ora 17: Dinamo Leonardo Oradea – CFF Clujana Cluj

ora 17.30: WEST Deva – Pro Tineret Sighişoara

ora 18: Futsal Ceahlăul – Bukovina Vicov

ora 19.30: Fortius Buzău – Colţea Braşov

Cupa României, turul 3

Clujana Cluj Napoca – Autobergamo Deva

Fortius Buzău – Informatica Timişoara

Imperial Wet Miercurea Ciuc – United Galaţi

Inter Gheorgheni – Politehnica Iaşi

Loading...