Home / Comunitate / Aniversarea lui Ion Urda – „poetul cu pană de înger”, la Deva
DSCN7493

Aniversarea lui Ion Urda – „poetul cu pană de înger”, la Deva

Preocupată de promovarea valorilor culturale hunedorene, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat săptămâna aceasta, în Salle dʼOr, din incinta Deva Mall, evenimentul cultural „Ion Urda – poetul cu pană de înger”. Manifestarea a fost organizată cu prilejul sărbătoririi poetului, care a împlinit de curând frumoasa vârstă de 65 de ani. În plus, cu această ocazie a fost lansată biobibliografia scriitorului, realizată de Biblioteca Județeană.

Aceasta este o amplă trecere în revistă a vieții și a activității literare a celui sărbătorit, împreună cu numeroase referințe critice ale unor scriitori și critici literari despre opera acestuia. În cadrul evenimentului a fost lansată și antologia lirică „Granit îndurerat”, semnată Ion Urda. În semn de prețuire și recunoștință, Biblioteca Județeană i-a acordat scriitorului Ion Urda o Diplomă de Excelență pentru contribuția valoroasă la promovarea literaturii hunedorene. „Ne-a făcut o mare plăcere să-i urăm și să-i cântăm ‹La mulți ani› împreună cu Corala ‹Sargeția›, sub bagheta dirijorului Nicolae Icobescu, care la finalul evenimentului, a susținut un moment muzical. Încă de acum două decenii, numele lui Ion Urda a devenit nelipsit din viața culturală a județului Hunedoara, paginile revistelor literare găzduindu-i cu generozitate creațiile poetice. Biblioteca Județeană se bucură de prietenia și prețuirea tuturor scriitorilor hunedoreni și este onorată să-i poată sărbători în momentele importante ale vieții lor. Ion Urda a trecut de curând pragul unei frumoase vârste, o vârstă a maturității depline, a înțelepciunii, a experienței, a tâmplelor cărunte. Este un model de urmat pentru tinerii care vor să se afirme în lumea literelor, este un exemplu pentru cei care, având pregătire tehnică, au talent literar și vor să-l fructifice. Biobibliografia pe care i-am dăruit-o este o ofrandă izvorâtă din recunoștința iubitorilor de versuri către un maestru al slovei, un făuritor de poezie”, a precizat managerul Bibliotecii Judeţene, Sebastian Bara. De la volumul de debut, „Redefiniri sentimentale”, apărut la Deva în 1998, Ion Urda a dovedit, cu fiecare nou volum, cu fiecare vers, faptul că poezia face parte din însăși ființa lui, că trăiește întru și pentru poezie. Întreaga creație a lui Ion Urda ne oferă surpriza plăcută de a cunoaște un poet adevărat, autentic, cu un stil bine conturat, o voce distinctă în peisajul poetic hunedorean, un maestru al slovei pentru care arta lirică nu are secrete. Fiecare volum de poezie semnat Ion Urda este un dar pe care poetul îl face tuturor celor care îi iubesc creația, care sunt familiarizați cu lirica lui atât de profundă, de sensibilă și de originală. Creația sa privită în ansamblu este, în realitate, o adevărată meditație poetică, un ansamblu de cugetări izvorâte din experiența de viață.

Despre Raluca STROIA

Citește și

captură Youtube/ Organized Crime and Corruption Reporting Project

Mărturie din infernul de la Lupeni

Detalii impresionante, despre infernul de la Mina Lupeni. Raoul Cizmaşiu, minerul care a scăpat cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *