glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

Angajații Spitalului Județean mai au de așteptat până își vor lua salariile

Până în data de 15 a fiecăriei luni, angajații Spitalului Județean își încasează, în mod normal, salariile. Acest lucru nu s-a întâmplat luna aceasta, din cauza negocierilor dintre sindicate, conducerea spitalului și administrația județeană pentru stabilirea sporurilor care vor fi plătite angajaților spitalului. Potrivit directorului medical, Ioan Demeter, salariile vor fi achitate până în data de 25 aprilie.

Potrivit celor de la Sanitas, Consiliul Județean au propus reducerea unor sporuri și plata cu numai 70% a orelor lucrate pentru asigurarea continuității activității medicale. Luni, președintele CJ Hunedoara, Mircea Bobora, a declarat presei că nu știe dacă salariile au fost sau nu plătite, însă a declarat că au existat negocieri săptămâna trecută. „Nu știu de faptul că nu s-au plătit salariile, știu de faptul că vineri am avut o discuție cu sindicatele, cu conducerea spitalului, și lucrurile au rămas că s-au stabilizat și s-au rezolvat”, a spus Mircea Bobora. Când reprezentanții presei i-au spus președintelui CJ Hunedoara că, totuși, angajații spitalului nu și-au încasat salariile, Bobora a spus: „Eu nu știu de treaba asta! Acum o să mă interesez și o să spun cuiva de la spital să ia legătura cu dumneavoastră. Nu există probleme financiare, existau vineri probleme legate de sporuri și de ponderea sporurilor, nu există alte probleme financiare”.

Salariile, plătite până la mijlocul săptămânii viitoare

Potrivit directorului medical al spitalului, Ioan Demeter, salariile vor fi plătite până la mijlocul săptămânii viitoare. „Sperăm că până în data de 25 aprilie (n.r. – să fie date salariile), asta din cauza faptului că nu s-au terminat negocierile privind sporurile. Este vorba despre sporurile de gardă, pentru medici, și sporurile DSD, pentru asistenți medicali. După cum bine știe toată lumea, conform legislației, sporurile nu pot depăși 30% pe ordonatorul principal de credite, adică pe CJ Hunedoara, care mai are în subordine încă două sanatorii, cele de la Geoagiu și Brad, și de asemenea, DGASPC. Acestea au fost motivele pentru care au existat discuții și negocieri cu CJ Hunedoara. Se pare că, în faza actuală, s-a ajuns la un consens, și până în data de 25 aprilie sperăm să putem da salariile la personalul medical”, a declarat directorul medical al SJU Deva, Ioan Demeter.

Dacă salariile brute ale medicilor vor ajunge la aproximativ 15.000 de lei, iar asistentele vor lua și ele bani mai mulți, nu același lucru se poate spune despre personalul auxiliar din spital. „Angajații au cerut ca sporurile să fie la maximum, pentru că dânșii așa au fost obișnuiți. După noua grilă de salarizare, mai ales la medici salariile au crescut mult, dar și la asistenții medicali, însă nu atât de mult. Pentru personalul auxiliar, am încercat să luăm măsuri de protecție socială, în sensul că, acolo unde sporurile de secție au fost reduse la minimum, la personalul care este oarecum defavorizat – infirmiere, îngrijitoare, brancardieri – să nu le scădem la minimum sporurile de secție, ca să rămână la același salariu”, a explicat Ioan Demeter.

 

 

 

Loading...