Home / Actualitate / Angajații Gărzii de Mediu, în grevă generală pe termen nelimitat, de astăzi
deschidere greva garda de mediu

Angajații Gărzii de Mediu, în grevă generală pe termen nelimitat, de astăzi

Personalul Gărzii Naționale de Mediu (GNM) din toată țara declanșează astăzi grevă generală pe termen nelimitat, manifestându-și astfel nemulțumirea și indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecției mediului. În perioada protestului, activitatea instituției va fi complet blocată.

Angajaţii Gărzii de Mediu spun că nu li s-au mai mărit salariile din 2009 şi că, în prezent, sunt remuneraţi conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar. „Este de neînțeles discrepanța între importanța care se acordă la nivel global problemelor legate de protecția mediului și modul în care sunt tratați în țara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos. Cu toate că protecția mediului este un domeniu de importanță strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc și o prioritate conform Strategiei Naționale de Apărare a țării, angajații Gărzii Naționale de Mediu nu au mai beneficiat de o creștere salarială din anul 2009, fiind remunerați în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Național al Gărzii de Mediu.

Nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din țară

Angajații Gărzii Naționale de Mediu au întrerupt, în data de 26 aprilie, programul de lucru timp de două ore, la nivel național, în vederea aducerii în prim-plan a nemulțumirilor legate de nealinierea salariilor personalului GNM la nivelul salariilor colegilor din instituțiile cu atribuții similare, cât și de îmbunătățirea condițiilor de muncă, acestea fiind, de fapt, revendicările lor. Nimeni, însă, nu i-a băgat în seamă, spun ei. „Faptul că, de la acea dată, până în prezent, reprezentanții Guvernului nu și-au manifestat dorința de a soluționa problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituțional a dus la această stare de fapt. Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfășura activitățile specifice Gărzii Naționale de Mediu și nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din țară, fapt pentru care ne cerem scuze cetățenilor pentru această disfuncționalitate”, se mai spune în comunicatul semnat de liderul sindical Valentin Neagoe.

Despre Livia BOTICI

Citește și

Ornamente de Craciun 3717

Primăria Deva instalează ornamentele de iarnă. Circulație rutieră închisă temporar pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, din Deva

Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința cetățenilor că sâmbătă, 25 noiembrie 2017, între orele 9.00 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *