Home / Actualitate / Economic / Analiștii financiari prognozează o inflație de peste trei procente

Analiștii financiari prognozează o inflație de peste trei procente

În contextul propunerilor sau modificărilor deja aplicate de natură fiscală sau politică salarială, AAFBR (Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România) a lansat un sondaj de opinie, ajungînd la concluzia că inflaţia – media scumpirilor – va creşte mai mult decât se aşteaptă Banca Naţională.

 Întrebările adresate au vizat aşteptările privind evoluţia inflaţiei, dobânzii de politică monetară şi ratei ROBOR la o lună pentru anul curent şi anul următor.

„Absolut toţi analiştii care au răspuns sondajului au indicat o majorare a aşteptărilor inflaţioniste pentru finalul anului curent şi următor. Astfel, răspunsurile oferite plasează inflaţia anuală la finalul anului curent la 2,13%, respectiv 3,3% anul următor, marginal peste ultimele proiecţii ale BNR, care indicau 1,9% pentru finalul anului curent şi 3,2% pentru finalul anului 2018”, se arată într-un ncomunicat al AAFBR.

Asociaţia precizează că proiecţiile BNR nu includ impactul majorării accizei pe combustibil, care ar putea intra în vigoare începând cu luna septembrie 2017.

În acest context, majoritatea analiştilor se aşteaptă ca dobânda de politică monetară să fie menţinută la nivelul actual, respectiv 1,75%, până la finalul anului curent, doar 15% dintre respondenţi indicând o posibilă creştere la 2% până la finalul anului curent.

„Nivelul mediu al aşteptărilor privind dobânda de politică monetară pentru finalul anului 2018 este de 2,25%, în condiţiile în care toţi analiştii au indicat o majorare a acesteia pe parcursul anului următor. Implicit, estimările analiştilor privind nivelul dobânzii ROBOR cu maturitate de o lună este de creştere faţă de nivelul actual (0,66% în iulie, respectiv 0,69% în august) până la 1,08% la finalul anului curent şi 1,60% la finalul anului următor”, menţionează AAFBR.

„Majoritatea companiilor înregistrează cheltuieli în creştere, în special cele privind costurile salariale. Conform ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.380 de lei în luna iunie a anului curent, în creştere cu 14,5% faţă de aceeaşi lună a anului anterior. Oferta de muncă limitată, cauzată de sporul natural negativ şi exodul de forţă de muncă, face ca piaţa muncii să devină din ce în ce mai tensionată. Anunţul recent privind majorarea semnificativă a accizei la combustibil, care va intra în vigoare în luna septembrie, va determina o creştere generalizată a costurilor de producţie şi serviciilor prestate”, a declarat Iancu Guda, preşedintele AAFBR.

Pe de altă parte, notează liderul Asociaţiei, consumul avansează şi rămâne pricipalul motor al creşterii economice. „Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a crescut în luna iunie a anului curent cu 6,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior (serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi sezonalitate), iar stocul creditelor de consum denominate în monedă locală a crescut cu 10% în aceeaşi perioadă – cea mai accelerată creştere din ultimii cinci ani. Creşterea economică peste potenţial, alimentată de factorii amintiţi anterior, generează presiuni inflaţioniste în creştere pentru finalul anului curent şi anul următor, când vom pierde şi efectul de bază al ultimei reduceri TVA. Aceasta creează premisele pentru o politică monetară restrictivă din partea BNR în perioadă următoare, inclusiv majorarea dobânzii de politică monetară începând cu primul trimestru al anului următor”, consideră Iancu Guda.

„Majorarile de taxe indirecte precum şi politica bugetară axată pe impulsionarea consumului, vor conduce la o majorare a ratei inflaţiei atât în 2017, cât şi în anul următor. Prin urmare, este aşteptată o întărire a politicii monetare, probabil începând cu finalul anului curent. Conform rezultatelor sondajului, atât pentru 2017, cât mai ales pentru 2018, dobânzile nominale anticipate sunt net inferioare ratei anticipate a inflaţiei, ceea ce conduce la anticipaţii de dobânzi real-negative până cel puţin la finalul anului următor. Aceste rate real-negative ale dobânzii pot genera un impact negativ asupra economisirii în monedă locală şi asupra atractivităţii activelor denominate în monedă locală”, a afirmat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte al AAFBR.

Asociaţia Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), înfiinţată în anul 2008, reuneşte în prezent peste 90 de membri activi, analişti şi manageri din diverse ramuri ale spectrului financiar: macroeconomie, strategie, sector bancar, analiză financiară, investiţii, asigurări, piaţa de capital, comunicare financiară şi relaţii cu investitorii etc. AAFBR este membră a EFFAS (The European Federation of Financial Analysts Societies), o federaţie care cuprinde 25 de societăţi naţionale din domeniul investiţiilor din Europa, şi a ACCIA (Association of Certified Internaţional Investment Analysts), o organizaţie de tip umbrelă înfiinţată în anul 2000 pentru asociaţiile naţionale şi regionale de profesionişti în domeniul investiţiilor.

(sursa: mediafax)

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

Foto.pagina.1

JELEDINŢI – MĂGURA sau o toamnă cuprinsă în două inimi (GALERIE FOTO)

Săptămâna asta mi-am zis că ar fi cazul să îi mai las pe moţi să …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *