Home / Sport / Amical anulat din cauza gazonului impracticabil

Amical anulat din cauza gazonului impracticabil

Deşi aveau programat un nou test, în compania celor de la Naţional Sebiş, la Călan, hunedorenii lui Şunda au făcut cale întoarsă, împreună cu adversarii lor, după ce au constatat că terenul pe care urmau să joace era de-a dreptul impractibail. Încălzirea vremii a făcut ca zăpada rămasă să se topească, transformând gazonul într-o adevărată „orezărie”, astfel că partida a fost amânată. „Căutăm şi pentru finalul săptămânii, când vom juca cu Gloria Geoagiu, un teren pe care să putem să jucăm. De preferat unul sintetic”, a povestit directorul sportiv Ionel Danciar.

10 pentru promovare

FC Hunedoara a înregistrat zilele acestea, la Federaţia Română de Fotbal, legitimările a 10 noi jucători. Astfel, din retur Attila Şimeni (portar, ex-CSU Voinţa II Sibiu), Răzvan Marcu (fundaş dreapta, ex-CSM Paşcani), Ilie Muşuroia (fundaş central, ex-CS Oltchim Râmnicu Vâlcea), Tiberiu Bier (29 ani, ex-Arieşul Turda), Costel Vodiţă (31 ani, ex-Alro Slatina), Robert Cristian (mijlocaş dreapta, ex-Arieşul Turda), Janos Vajda (mijlocaş central, ex-Arieşul Turda), Samuel Jitaru (mijlocaş stânga, ex-FC Timişoara), Ovidiu Istinie (29 de ani, ex-Juventus Bucureşti) şi Bogdan Steop (atacant, ex-ACS Recaş) sunt legaţi, un an şi jumătate, de „alb-albaştrii”.

Despre Claudiu SAV

Citește și

22017055_1727447530600081_1490651456_o

West Deva a pierdut la Gheorghieni, dar rămâne în plutonul fruntaş din Liga 2

Cu o etapă înainte de finalul turului de campionat, Liga a doua de futsal s-a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *