glasul-hd.ro Web analytics

43

Alegeri parţiale parlamentare, odată cu europarlamentare, pe 25 mai

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, că alegerile pentru posturile vacante de parlamentari sau de aleşi locali vor avea loc simultan cu alegerile europarlamentare, pe 25 mai.

Prim-ministrul a precizat că Guvernul va declanşa procedurile necesare pentru ca pe 25 mai, când sunt programate alegerile europarlamentare să aibă loc şi alegerile parţiale pentru posturile vacante de parlamentari, primari sau alţi aleşi locali.

"Anunţ o decizie luată discutând cu liderii coaliţiei de guvernare. Guvernul va declanşa procedurile ca, pe 25 mai, odată cu alegerile europarlamentare, să facem alegeri şi pentru colegiile de parlamentari rămase vacante, dar şi pentru locurile de primari şi de consilieri locali. Deci vom avea şi alegeri parlamentare parţiale şi alegeri locale parţiale", a menţionat premierul Victor Ponta. 

În judeţul Hunedoara vor fi organizate alegeri parlamentare pentru un post de deputat în Colegiul 3 Ţinutul Pădurenilor-Ţara Haţegului-Călan, colegiu din care Dan Radu Ruşanu şi-a dat demisia.

Sursa: puterea.ro