glasul-hd.ro Web analytics

Social

Ajutoarele alimentare de la Uniune au ajuns la Deva. Zeci de oameni s-au înghesuit să ajungă primii la alimentele de la UE

Ultimul transport de alimente pentru anul 2012 a ajuns ieri la Deva. “Înarmaţi” cu sacoşe, genţi sau plase, zeci de oameni s-au înghesuit, încă de la primele orele ale dimineţii la punctul de distribuire a pachetelor. Beneficiarii sunt pensionarii cu venituri mai mici de 400 de lei, şomerii, cei care primesc ajutor social şi persoanele cu handicap grav sau accentuat.

Potrivit asistenţilor sociali, 12 tone de alimenre au ajuns ieri la Deva, care urmează a fi distribuite începând de ieri celor aproximativ 5.300 de persoane. Mai bine de jumătate din cantitatea de alimente a fost epuizată ieri în câteva ore. “Am primit astăzi (n. red. Ieri) ultimul transport de ajutoare sociale pentru anul 2012, conţinând 12 tone de alimente. Acestea sunt pentru 5225 de persoane care sunt eligibile. Deocamdată nu am întâmpinat probleme în distribuirea alimentelor dar răbdarea oamenilor a fost pusă la încercare deoarece au trebuit să aştepte mai mult pentru că descărcarea camionului a fost făcută manuală”, a precizat consilier în cadrul Serviciului Public Local de Asistenţă Socială Deva, Ileana Kelemen.

Produse suplimentare în schimbul uleiului şi a făinii

Beneficiarii au primit pachete cu alimente care conţin mălai, orez, zahăr, paste făinoase, biscuiţi, fasole, mazăre, roşii în conservă şi bulion. Uleiul şi făina nu vor mai fi distribuie din cauză că firma din Bulgaria nu a respectat graficul de livrare a produselor, dar oamenii pot să beneficieze de suplimente în plus în schimbul acestora. “Oamenii trebuie să ştie că nu se vor da alimente în schimbul uleiului şi a făinii, dar aceştia pot să beneficieze de produse suplimentare. Totodată, şi cei care au mai luat alimente gratuite de la UE până acum pot să vină şi să mai ridice, însă doar jumătate de porţie. Persoanele care beneficiază de acest ajutor se pot prezenta la punctul de distribuire in fiecare zi, de luni până joi, între orele 08:00 şi 15:00.”, a adăugat Ileana Kelemen.

“Sunt pensionară şi am un venit mai mic de 400 de lei şi stau la coadă de ore întregi pentru a primi alimentele. Deşi nu este o cantitate mare am să stau la coadă până ce voi intra în posesia a ceea ce mi se cuvine”, a precizat Ana Silveszter.

“Stăm şi aşteptăm aici după un drept al nostru şi ne ţine ca pe proşti la coadă. Ni s-a spus că ne vor fi distribuite alimentele dar nu m-am gândit că vom sta la cozile acestea infernale”, a precizat Călina Oprean.

“Stau la coadă de la primele ore ale dimineţii şi nu am primit nimic deocamdată. Data trecută, în noiembrie am stat până la ora 14:00, iar acum cred că tot atunci voi putea intra să-mi iau alimentele. Suntem oameni bolnavi şi ne ţine aici la coadă”, a menţionat Viorel Moga.

(Foto: Zeci de oameni s-au înghesuit ieri pentru a primi alimente gratuite de la UE)

Back to top button