glasul-hd.ro Web analytics

Timp liber

Adriana Vlad prezintă publicului devean volumul „Esență…”

Sala de Lectură a Bibliotecii Județene găzduiește săptămâna viitoare o nouă lansare de carte. Este vorba despre volumul de versuri intitulat „Esență…”, semnat de Adriana Vlad. Evenimentul are loc în data de 5 aprilie 2018, de la ora 17:00. „Esență…” este volumul de debut al autoarei, profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național Sportiv „Cetate” din Deva. Adriana Vlad s-a născut la Călan, unde a absolvit Liceul Industrial. Prima poezie a dedicat-o profesoarei de limba și literatura română, Stela Achim. A fost remarcată de poetul Eugen Evu care a selectat-o la cenaclul literar „Lucian Blaga” din Hunedoara. Volumul de debut al Adrianei Vlad pune în lumină o sensibilitate poetică deosebită, un spirit preocupat să îmbrace în formă lirică numeroasele frământări sufletești și întrebări pe care și le pune poeta. Fiecare poezie are la sfârșit atașat un citat din mari scriitori sau filosofi, ceea ce subliniază caracterul profund meditativ al poeziilor. Lansarea de carte se va încheia cu o sesiune de autografe oferite de poetă iubitorilor de poezie ce vor veni la acest eveniment.