glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Adrian Pribac: „Vreau să marchez mai multe goluri decât anul trecut”

Golgheterul la zi al Campionatului Judeţean, mijlocaşul celor de la CNS Cetate Deva, Adrian Pribac, vrea să repete performanţa de anul trecut, când a fost cel mai bun marcator al Ligii a patra – pe atunci în tricoul celor de la Retezatul Haţeg. Singura diferenţă? Vrea să marcheze de mai multe ori.

Asta înseamnă să depăşească numărul de 31 de reuşite. Lucru ce nu pare deloc imposibil, având în vedere că după şapte partide jucătorul de 28 de ani a adunat 11 goluri!

Goluri, meci de meci

„Şeptarul” liderului a reuşit performanţa de a puncta în fiecare joc din acest debut de sezon şi vrea să continue forma bună în care se află. „Sincer, la început nu mi-am propus să devin din nou golgheter, dar având în vedere startul bun, acum îmi doresc să depăşesc numărul de goluri marcate anul trecut. Cu ajutorul colegilor, fără de care n-aş fi reuşit atâtea goluri, orice este posibil”, a spus Pribac, la finele jocului cu CS Vulcan. Cel mai prolific marcator al întrecerii judeţene vrea ca echipa pentru care evoluează să rămână în fotoliul de lider până la finele sezonului. „Duşul rece suferit la Petroşani ne-a trezit şi cred că merităm din plin să fim primii în clasament. Am câştigat şi cu cei de la Lupeni şi cu cei de la Vulcan pe merit şi sincer să fiu, e clar că suntem, valoric, peste toate echipele din acest campionat. Asta deşi, faţă de sezonul trecut, nivelul a crescut. Sunt cam cinci echipe bune, care aspiră la primele poziţii. Atmosfera din sânul echipei e însă una foarte bună, ne pregătim pe măsură şi cred că putem ţine de fotoliul de lider până la finele sezonului”, a adăugat fotbalistul celor de la CNS Cetate Deva, care evoluează, în paralel, şi în campionatul de minifotbal de la poalele cetăţii, numărându-se, şi acolo, printre cei mai buni marcatori ai primei ligi.

Echipa de acum a Cetăţii e mai bună decât cea de la Retezatul, de anul trecut. Principalul atu era unitatea grupului, în vreme ce acum avem mai multe valori individuale, drept dovadă că am câştigat aproape toate meciurile destul de categoric”