Home / Actualitate / Acord de parteneriat pentru ţările din Uniunea Europeană. Parlamentul European şi-a dat votul de principiu pentru bugetul Uniunii aferent perioadei 2014 – 2020
Acord de parteneriat pentru ţările din Uniunea Europeană. Parlamentul European şi-a dat votul de principiu pentru bugetul Uniunii aferent perioadei 2014 – 2020

Acord de parteneriat pentru ţările din Uniunea Europeană. Parlamentul European şi-a dat votul de principiu pentru bugetul Uniunii aferent perioadei 2014 – 2020

Parlamentul European a dat un vot pozitiv Cadrului Financiar Multianual (CFM) 2014-2020 al Uniunii Europene. Este un vot de principiu, iar până la aprobarea CFM mai e nevoie de adoptarea a 70 de acte normative. Pentru prima dată în istoria Uniunii Europene valoarea bugetului multianual este în scădere, ajungând la doar 960 de miliarde de lei – credite de angajament.

„Parlamentul European a respins, în martie, prima propunere a Consiliului de buget multianual și bine a făcut”, spune europarlamentarul Iuliu Winkler. În decursul acestor luni au avut loc negocieri intense între Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul Europei, iar solicitările PE au fost acceptate. Până la votul final al CFM, Parlamentul European va mai adopta 70 de acte normative care vor prevedea cu exactitate modul în care se vor face alocările bugetare în cadrul politicilor europene.

Cele trei condiţii ale PE

Parlamentul European a negociat trei condiţionalităţi referitoare la CFM 2014-2020 al Uniunii Europene. Prima condiţie este legată de flexibilitatea CFM, a doua se referă la o clauză de revizuire a acestuia, iar a treia are legătură cu alocarea de sume mai mari pentru investiții și pentru crearea de noi locuri de muncă. „Flexibilitatea CFM 2014-2020 presupune posibilitatea de a cheltui bani în avans dacă anumite  proiecte, cum sunt cele de infrastructură, o cer. Și înainte se puteau obține, în mod excepțional, plăți în avans, dar procedura era extrem de greoaie. Al doilea aspect al flexibilității este acela al posibilității de a transfera prevederi bugetare de la o axă la alta în funcție de nevoile concrete ale fiecărui stat membru. PE a considerat că trebuie impusă o clauză de revizuire a bugetului multianual din două motive. Primul pornește de la ideea că alocările CFM 2014-2020 au acum o anumită structură determinată de efectele crizei globale și a politicilor de austeritate, iar acest lucru se poate schimba peste trei ani, iar al doilea motiv este cel legat de faptul că anul viitor, după alegerile din iunie, PE va avea o altă structură, la fel și Comisia Europeană. Ca atare, deputații au considerat că trebuie lăsat și noul parlament să se pronunțe asupra bugetului multianual”, a explicat Winkler.

Un vot pozitiv pentru România

Deşi bugetul Uniunii Europene este mai mic faţă de anii anteriori, România are alocate mai multe fonduri faţă de exerciţiul bugetar 2007-2013. "Votul pe bugetul multianual al UE este unul pozitiv pentru România, pentru că prin acest vot s-au impus condițiile PE", a subliniat Iuliu Winkler. România va primi, pentru perioada 2014-2020, o finanțare europeană mai mare decât cea care îi fusese alocată pentru 2007-2013.  Potrivit deputatului european, țara noastră va primi cel puțin 34 de miliarde de euro, cea mai optimistă variantă fiind de 39 de miliarde de euro, dar suma finală va fi cunoscută abia la toamnă. Este o sumă mai mare faţă de exerciţiul bugetar 2007-2013, când României i-au fost alocate 31 de miliarde de euro. Problema României în contextul atragerii fondurilor europene este gradul mic de absorbţie, de doar 20 la sută. România a mai primit şi trei ani „de graţie” pentru a putea accesa în continuare finanţare pe exerciţiul bugetar 2007-2013.

Acord de parteneriat între ţările membre şi UE

Pentru perioada 2014-2020 toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să încheie un acord de parteneriat cu UE. Acordul va include priorităţile de investiţii ale fiecărui stat membru pentru următorii şapte ani, astfel încât acestea să susţină obiectivele Strategiei Europa 2020, iar prioritățile statelor membre să fie armonizate la nivelul UE. Cu alte cuvinte, fiecare stat membru în parte va avea prin acest acord o relaţie contractuală clară, care să sprijine înfăptuirea Strategiei Europa 2020. România a trimis deja două variante preliminare ale acestui acord la Comisie, care au generat din partea Bruxelles-ului „opinii devastatoare”. „Documentul de poziţie al CE, care de altfel e un document public, este o lectură interesantă, cu privire la aprecierile pe marginea propunerilor României. Dialogul formal a dus la o slabă calitate a propunerilor trimise la Bruxelles. Mai mult, există chiar  propuneri care se bat cap în cap", a spus Winkler. În calitate de lider al UDMR, Winkler s-a arătat nemulţumit de modul în care decurge dezbaterea și consultarea publică pe marginea Acordului de parteneriat care se va încheia între România și UE, dar şi de faptul că propunerea UDMR – Transilvania 2020 nu este luată în calcul.

Un aparat birocratic prea mic

În documentul Comisiei Europene se arată faptul că România are, contrar aşteptărilor, un sector bugetar prea mic în raport cu alte ţări din UE, iar aparatul bugetar supradimensionat este doar un mit care trebuie demolat. „Comisia Europeană critică slaba capacitate administrativă a României. Una dintre concluziile Comisiei este că avem un sector public extrem de mic în comparație cu majoritatea statelor membre. Trebuie demolat mitul existent, conform căruia, avem prea mulţi funcţionari publici. În fapt, bugetul ţării este prea mic pentru a susţine sectorul bugetar. Noi ducem lipsă de funcționari publici competenți. Scăderea numărului funcționarilor va duce la o performanţă şi mai slabă a administraţiei publice. Avem nevoie de funcţionari capabili, nu de câte şapte secretare la o primărie de comună”, a conchis europarlamentarul hunedorean.

Despre Glasul Hunedoarei

Citește și

O astfel de jucărie ar mai fi alinat suferinţa unei fetiţe, dacă furnizorul şi o companie de curierat ar fi dat dovadă cu adevărat de profesionalism

Fan Courier și Elefant.ro răpesc bucuria unui copil grav bolnav. Spiritul sărbătorilor nu vine cu poșta rapidă

Serviciile îndoielnice, lipsa de comunicare și amabilitate a personalului filialei din Deva a firmei Fan …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *