Home / Eveniment / Accident pe DN7. Un șofer a pierdut controlul volanului, s-a răsturnat și a rupt țeava de gaz
secund 3

Accident pe DN7. Un șofer a pierdut controlul volanului, s-a răsturnat și a rupt țeava de gaz

Un grav accident de circulație s-a produs, marți dimineață, pe DN 7, pe raza localității Vețel. Un bărbat, care venea de la Lipova, a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat cu autoturismul și a rupt o țeavă de gaz. Bărbatul a fost grav rănit în urma impactului și a fost scos dintre fiare de alți participanți la trafic.

Potrivit medicilor, care au ajuns primii la fața locului, șoferul a fost grav rănit. „A fost implicată o victimă în accident, este vorba despre un bărbat în vârstă de 61 de ani. În momentul preluării, el era conștient, cu un traumatism cranian, o contuzie abdominală și o fractură de genunchi drept. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgență a Spitalului Județean din Deva”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara. Bărbatul s-a ales acum cu dosar penal. „În jurul orei 05.00, un bărbat de 61 de ani, din municipiul Brad, care conducea un autoturism pe DN 7, pe raza localităţii  Veţel, dinspre Arad spre Deva, a pierdut controlul asupra autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea gravă a bărbatului, iar în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Despre Livia BOTICI

Citește și

accident

Accident cu două victime, în Deva. Recomandări preventive pentru șoferi

Accident cu două victime, pe strada Horea, din Deva, produs la sfârșitul săptămânii trecute. Șoferul …