glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Accident cu șapte victime, produs din neatenție

Neatenția face victime. Un accident rutier, produs ieri în Petroșani, putea fi evitat dacă șoferul unui autoturism ar fi fost atent la volan. Mașina acestuia a intrat pe contrasens și a acroșat un alt autoturism, iar în urma impactului șapte persoane, printre care se află și un copil, au ajuns la spital.

 

SECUND (2)Potrivit polițiștilor, vinovat ar fi un șofer de 49 de ani, din Petrila. „Conducătorul auto a pătruns pe sens opus și a acroșat autoturismul care circula regulamentar din sens opus, înmatriculat în județul Argeș, condus de un tânăr de 27 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nțițu. Accidentul a avut loc în fața sediului pompierilor, din localitate. „Pompierii Detașamentului Petroșani specializați în descarcerare și prim ajutor precum și echipaje SAJ au intervenit pentru salvarea a șapte persoane, o femeie, cinci bărbați și un copil, în vârstă de 5 ani. Cei șapte se aflau în două autoturisme care au intrat în coliziune. Cel mai grav rănit, un bărbat, a fost încarcerat fiind eliberat din autoturism după intervenția echipei de descarcerare. Toți răniții, cu politraumatisme în urma accidentului rutier, au fost transportați conștienți la Upu Petroșani, cu ambulanțele. Deși, copilul nu prezenta traumatisme a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Potrivit medicilor de la Serviciul Județean de Ambulanță, bărbatul rănit grav prezintă un traumatism cranian, traumatism toracic și fractură de femur. Copilașul de cinci ani are câteva escoriații, iar celelalte cinci persoane sunt stabile.