Home / Eveniment / Accident cu două victime, în Deva. Recomandări preventive pentru șoferi
accident

Accident cu două victime, în Deva. Recomandări preventive pentru șoferi

Accident cu două victime, pe strada Horea, din Deva, produs la sfârșitul săptămânii trecute. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de electricitate, aflat pe marginea drumului.

Potrivit polițiștilor, șoferului i s-a făcut rău la volan și nu a mai putut controla mașina. Din fericire, ambii pasageri au suferit doar răni minore.

Polițiștii hunedoreni fac, preventiv, câteva recomandări pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere. Viteza moderată este deosebit de importantă. În condiţiile unui carosabil umed, șoferilor le este recomandat să ruleze cu viteză adaptată în funcţie de starea carosabilului, să mărească distanţa de siguranţă în mers şi să folosească luminile de întâlnire, pentru a fi mai vizibili în trafic. Având în vedere faptul că în această perioadă a anului îşi face tot mai frecvent apariţia ceaţa, pentru creşterea gradului de siguranţă al tuturor participanţilor la trafic, poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să manifeste o conduită rutieră preventivă. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă. Conducătorii de vehicule au obligaţia să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor, când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Această viteză permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când pe drum apare o situaţie de pericol. De asemenea, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto ca, înainte de a porni la drum, să se intereseze asupra condițiilor meteo și rutiere din zona traseului pe care vor să-l parcurgă.

Despre Livia BOTICI

Citește și

mat 3 in 3 (1)

Scafandrii hunedoreni au găsit autoturismul căzut în Olt, în județul Sibiu

Echipa de scafandri a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, alcătuită din patru scufundători, a …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *