glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Acasă nu (prea) au probleme: CSM Cetate trece de Neptun Constanța

După eșecul de la Râmnicu-Vâlcea, devencele s-au trezit și au învins cu 29-25, acasă, pe Universitatea Neptun Constanța. La pauză, cele două formații se aflau la egalitate, 15-15. Gazdele rămân lidere în clasamentul play-out-ului, cu 27 de puncte, cu două peste Unirea Slobozia.

Formația lui Cosmin Hendrea a avut parte de un început mai greoi și a trebuit să repare tot ceea ce a făcut greșit în prima repriză, la reluare, când, în urma unui forcing s-a distanțat, decisiv, de oaspetele venite de la malul mării.

Prea multe oscilații de formă

Cristina Malac a găsit, prima, plasa adversă cu o pătrundere în inter stânga, dar Neptunul s-a ținut tare în minutele de debut. Apoi, Cetate a luat un mic avans pe tabelă după trei goluri din acțiune marcate de Cartaș și Ana-Maria Simion (11-8 min 19), însă finalul primei părți le-a aparținut, în totalitate, fetelor lui Ion Crăciun, care au întors rezultatul și au fost la un pas de a intra în avantaj la vestiare, dacă n-ar fi fost golul egalizator al golgheterei Cartaș (15-15). Inconstanța din joc a făcut ca oaspetele să rămână în „coasta” gazdelor minute bune și după reluare, constănțencele având chiar șansa să se desprindă, însă paradele Laurei Poenaru le-au descumpănit și le-au dat ceva mai multă încredere handbalistelor din fața sa, astfel că Deva a terminat meciul cu aer proaspăt în plămini. Cartaș a dominat ultimele minute, cu atât mai mult cu cât oaspetele au renunțat la portar pe atac și Cetate s-a impus cu 29-25. Urmează trei deplasări la rând, la Cluj, Târgu Mureș și Slobozia, din care devencele trebuie să se întoarcă neapărat cu puncte, dacă nu vor să aibă emoții pe finalul sezonului.