glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

A început campania electorală. Petru Mărginean le scrie prima scrisoare devenilor. După patru ani.

Campania electorală a început mai repede cu trei luni, pentru primarul Devei, Petru Mărginean. Desemnat candidat PNL pentru funcția de edil al municipiului reședință de județ, actualul edil a trimis scrisori devenilor, în care prezintă investițiile din 2015, dar și cele pe care intenționează să le implemeneteze în anul 2016. Acesta este primul an în care Petru Mărginean trimite astfel de scrisori și, poate nu întâmplător, este ultimul an al actualului mandat, dar și an electoral.

„Anul 2015 a fost pentru Primăria Municipiului Deva unul plin de provocări. Proiectele de eficiență energetică a blocurilor de locuințe, de reabilitare și regenerare urbană finanțate din fonduri europene au demarat în forță. În primăvară, au început efectiv lucrările, iar termenele de execuție au fost scurte. A fost o mobilizare generală pentru toți cei implicați și, în mare parte, constructorii au reușit să se achite de obligații. În plus, s-a lucrat în ritm intens și la proiectele finanțate de la bugetul local.  Toate investițiile care s-au făcut sunt destinate comunității devene, dumneavostră, locuitorilor. Lucrurile au adus un plus de modernitate și au dat un aer european orașului nostru. Dorința mea, a noastră, rămâne însă aceea de a atrage investitori, dar și vizitatori în oraș, pentru a spori veniturile și, implicit, pentru a crește nivelul de trai. Tocmai de aceea, am păstrat și în acest an acordarea de facilități fiscale persoanelor juridice care vor să deschidă o afacere la Deva”, își începe scrisoarea primarul Petru Mărginean.
Apoi, edilul își prezintă realizările din 2015, dar și investițiile și proiectele din anul 2016. Primarul continuă apoi: „În 2016, vom continua proiectele sociale și culturale care dau culoare orașului nostru. În luna mai, vă așteptăm la Zilele Devei, în iunie la Festivalul Virșlilor, în iulie găzduim festivalul Opera Nights, în septembrie vă invităm la Ziua Recoltei, iar în decembrie sărbătorim Ziua Națională și deschidem o nouă ediție a Târgului de Crăciun. Sportul ocupă un loc important în preocupările noastre. Atleta Florentina Marincu, lotul național de gimnastică junioare, care se antrenează la Deva, echipa de futsal Autobergamo și echipa de fotbal CNS Cetate vor beneficia de susținere și suport financiar. Încurajăm și sportul de masă, prin susținerea tuturor competițiilor care se vor defășura în Deva și care au ca scop promovarea mișcării, a vieții sănătoase, dar și a orașului nostru. Suntem privilegiați să trăim într-un oraș cu o mare încărcătură istorică. Deva este o bijuterie urbană. Este orașul de la poalele Cetății, care a dat lumii campioane mondiale și olimpice la gimnastică. Avem copii și tineri extraordinari și avem vârstnici plini de înțelepciune de la care avem multe de învățat”, mai spune edilul în scrisoarea pe care o încheie cu: „Vă invit să ne fiți alături şi în acest an! Să ne implicăm pentru a păstra frumusețea orașului! Vă doresc sănătate, succes și bună înțelegere! La Mulți Ani!”.

Deveni: „E campanie electorală?”

Mai mulți deveni care au primit scrisoarea în poștă ne-au pus la dispoziție și nouă textul ei. „Cum poate să ne trimită acasă această scrisoare? Nu ne-a trimis nici un rând timp de patru ani, iar acum crede că ne îmbunează cu două pagini?”, spune Florin, unul dintre deveni. „E campanie electorală? Din câte știu eu, abia în mai începe campania? Nu știu cum își permite Primăria să plătească din banii noștri asemenea scrisori. Toți vecinii mei au primit și sunt sigură că așa s-a întâmplat în toată Deva. De unde are administrația bani să trimită prin poștă aceste scrisori?”, spune doamna Viorica.

Pe plicurile trimise devenilor sunt trecute adresele și numele destinatarilor, dar și ștampila administrației locale, iar coala A4 are antetul Primăriei Deva. Ieri, am solicitat reprezentaților primăriei un punct de vedere oficial, în care să răspundă la următoarele întrebări: „Câte astfel de scrisori au fost trimise devenilor? Câți bani a achitat Primăria Deva Poștei Române pentru aceste scrisori? De unde sunt acești bani? În ce scop au fost făcute scrisorile? De unde are administrația locală datele personale ale devenilor (care serviciu din cadrul Primăriei vi le-a dat) și cu ce drept utilizează aceste date cu caracter personal în scop electoral?”. Potrivit Biroului de Presă, răspunsurile nu puteau fi oferite în aceeași zi, astfel că vi le vom prezenta în ediția de luni a cotidianului „Glasul Hunedoarei”.

Back to top button