glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateAdministrație

72 de familii, în imposibilitate de a se muta în locuințele sociale, din cartierul Grigorescu

Au primit repartițiile în luna decembrie a anului 2017, dar nici acum, la trei luni de la acel moment, 72 de familii din Deva nu se pot muta în locuințe. Este vorba despre oamenii care au primit garsoniere sau apartamente în blocurile sociale nou construite, din cartierul Grigorescu. Primăria Deva susține că vina aparține societății de distribuție a curentului electric, care încă nu a montat contoarele în cele 72 de imobile, deși au fost făcute din partea administrației locale nenumărate solicitări în acest sens.

Cele două blocuri de locuințe sociale de pe strada Pictor Nicolae Grigorescu din Deva, cu un total de 72 de unități locative, au fost finalizate, la sfârșitul anului trecut. Mai precis, este vorba despre 60 de garsoniere și 12 apartamente cu două camere, cu suprafață utilă de 38 mp/locuință, respectiv 57 mp. Blocurile sunt construite pe structură metalică (stâlpi și grinzi metalice), cu închideri exterioare din panouri tip „sandwich”, acoperiș cu învelitoare metalică și tâmplărie exterioară din PVC, cu geam termopan, și beneficiază și de amenajări exterioare – iluminat, alei pietonale și carosabile, spațiu de joacă pentru copii și zone verzi. Potrivit reprezentanților Direcției Tehnice, cele două imobile au un regim de înălțime P+3E și beneficiază de spații comune, atât la parter, cât și la etaj (balcoane tip lojă, holuri și casa scării, spații pentru contoarele electrice, centrală termică, depozitat biciclete), precum și de instalații pentru interfon, TV, telefon, antenă și Internet. Cu toate acestea, astăzi, în luna martie, oamenii nu se pot muta în locuințe. Cu repartițiile în mână, viitorii locatari bat la ușa administrației locale în fiecare zi.

Oancea: „Să le fie rușine celor de la Enel”

Edilul Florin Oancea spune că, zilnic, se întâmplă ca oamenii să vină supărați la primărie. Și, pe bună dreptate. Acesta susține însă că vina este a Enel-ului, și nu a administrației locale, care a făcut nenumărate solicitări pentru ca societatea de distribuție să vină să monteze contoarele electrice. „Noi, ca și primărie, ne-am făcut treaba. Am făcut repartițiile la oameni și am făcut toate demersurile legale către Enel, pentru ca ei să facă contorizările individuale. Sunt făcute hârtiile la Timișoara, trebuie să vină de acolo, dar am aflat pe alte surse că, de fapt, ei și-au mobilizat oamenii pe nu știu ce tronson de autostradă, și că nu pot acum, pentru că nu au 72 de contoare. Ne tot amână de pe o zi pe alta, și oamenii vin toată ziua la primărie, supărați. Au dreptate să fie așa, pentru că nu e normal ce se întâmplă. Suntem într-un impas. De trei luni de zile nu au fost în stare să le monteze și să le fie rușine celor de la Enel pentru acest lucru. Nu este normal ca în trei luni de zile marea firmă Enel să nu fie în stare să pună 72 de contoare!”, a declarat primarul Florin Oancea.

Reacția Enel

„Glasul Hunedoarei” a încercat să afle și punctul de vedere al companiei de distribuție a curentului electric. Potrivit acestora, lucrurile sunt mai complicate. „Primăria municipiului Deva a finanțat din fonduri proprii o lucrare de alimentare a blocurilor respective, inclusiv linii electrice subterane, transformator, tablou electric, etc. Ca urmare a acestui fapt, aceste instalații se află în proprietatea primăriei. Pentru ca E-Distribuție Banat să poată alimenta locatarii, trebuie încheiat un contract de comodat, etapă care presupune depunerea unor documente din partea primăriei/firmei executante a lucrării, ce cuprind toate detaliile tehnice ale proiectului. Aceste documente au fost depuse treptat, începând cu luna decembrie 2017 până acum, în luna martie 2018. Nota de predare și implicit contractul de comodat urmează a fi încheiate și semnate în perioada următoare. Ulterior, locatarii/primăria pot depune actele necesare în vederea emiterii avizelor tehnice de racordare pentru alimentarea prin aceste instalații noi, în decursul acestei luni. În urma emiterii avizelor de racordare, individuale, pentru locuințe, pot fi demarate lucrări de contorizare de către E-Distribuție Banat”, au declarat pentru „Glasul Hunedoarei” reprezentanții E-Distribuție Banat.

Loading...