Arhiva zilei 6 februarie 2018

Ancheta ITM în cazul accidentului mortal din Mina Lupeni a fost finalizată

Doi mineri și-au pierdut viața toamna trecută, în urma unui accident în subteranul minei Lupeni

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a finalizat cercetarea accidentului produs în subteran în luna octombrie 2017, la Exploatarea Minieră Lupeni. Potrivit concluziilor anchetei efectuate, patru au fost cauzele care au dus la producerea tragediei, în care doi mineri și-au pierdut viața. Expertiza tehnică va fi înaintată Parchetului de pe lângă …

Citește toată știrea »

(VIDEO) Căţeii de la Sântuhalm şi povestea nefardată a unei donaţii impresionante. Mobilizarea de pe facebook a fost mai mult declarativă. Totuşi, s-au adunat peste trei tone de hrană pentru cei 600 de câini din adăpost

50 de deveni au reuşit să strângă peste 3 tone de alimente pentru câini în doar trei zile

Vinerea trecută, „Glasul Hunedoarei” atrăgea atenţia asupra problemelor mari pe care adăpostul de la Sântuhalm gestionat de două asociaţii non-profit le avea cu stocul de hrană. Primii donatori au început să apară chiar de a doua zi. În weekend, 500 de deveni au declarat, pe facebook, că doresc să ajute. …

Citește toată știrea »

Un nou caz de gripă confirmat și alte cinci persoane sunt suspecte. Gripa porcină l-a ucis pe bărbatul internat la Spitalul din Deva

gripa

Situație îngrijorătoare în județ. Pe parcursul săptămânii trecute, încă o persoană din județ a fost diagnosticată cu virusul gripal B, iar alte cinci persoane au fost internate în spital cu suspiciune de gripă sezonieră. De asemenea, specialiștii de la Institutul „Cantacuzino” din București au confirmat în cazul bărbatului decedat săptămâna …

Citește toată știrea »

„Între lumile lui O”, expoziție de pictură cu vânzare la muzeul devean

desc 8

Pasionații de artă sunt invitați, astăzi, la vernisajul unei expoziții de pictură cu vânzare intitulată „Între lumile lui O”. Evenimentul prezintă publicului peste 20 de picturi în ulei pe pânză de diverse dimensiuni, realizate de către artistul Daniel Dăian. Evenimentul este organizat de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, sub …

Citește toată știrea »

ISJ reduce pompieristic costurile

Liderul Sindicatului Învăţământ Preuniversitar Hunedoara, Paul Rusu (foto), spune că planul de măsuri propus de Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru a reduce cheltuielile din reţeaua şcolară este unui deficitar. Unele şcoli n-ar trebui desfiinţate, iar unele măsuri propuse de ISJ nu ar trebui luate. „Inspectoratul Şcolar Judeţean clamează mai mereu interesul …

Citește toată știrea »

„Flute Fantasia”, la final! Tineri muzicieni din țară și străinătate, în concert la Deva

secund

Melomanii din județ au ocazia să ia parte, la finalul acestei săptămâni, la un recital deosebit, susținut de tinerii soliști, participanți la Academia de Flaut Deva. Acesta este un program inițiat de flautistul Matei Ioachimescu, asistat de doi soliști internaționali, și anume profesorii Agata Igras (Polonia) și Verona Maier. Programul …

Citește toată știrea »