NEWS ALERT:
Home / 2017 / ianuarie / 08

Arhiva zilei 8 ianuarie 2017

Judeţul are sinistraţii lui. În Vadu Dobri nu s-a putut ajunge nici ieri, iar locuitorii altor sate din Ţinutul Pădurenilor au fost blocaţi mai bine de 24 de ore. Oficial, totul e în regulă.

Vadu Dobri, satul care mai are acum doar vreo 25 de suflete din cauză că, din trei drumuri care duc spre el, nu e practicabil niciunul, fie vară, fie iarnă. Iar asta se întâmplă de vreo 20 de ani.

În Hunedoara, fenomenele meteo de la finele săptămânii trecute au fost incomparabil mai „domoale” decât în estul şi sudul ţării. Totuşi, ninsorile abundente le-au dat de furcă edililor şi drumarilor. Vineri s-a circulat în condiţii dificile chiar şi-n principalele oraşe. Sâmbătă încă se mai lucra la „deschiderea” unor drumuri judeţene …

Citește toată știrea »

Hunedoara a înghețat. La propriu. Oameni ai străzii, duși la spitale din cauza frigului năprasnic

boschetari-iarna

Sfârșit de săptămână cu multe grade minus. Așa cum prevedeau meteorologii, gerul năprasnic s-a abătut peste România și, implicit, peste județul Hunedoara. Ieri dimineață, în municipiul Deva, s-au înregistrat -20 de grade Celsius, iar temperaturile vor fi foarte scăzute și în zilele următoare. Toată țara este cuprinsă de ger, iar, …

Citește toată știrea »

Greve cu pauză de week-end la CEH. Directorul adjunct Petre Nica spune că protestele minerilor de la Lupeni au substrat politic

main-protest-mintia

Atât minerii de la Lupeni, cât şi energeticienii de la Mintia şi-au suspendat protestele pe parcursul zilei de vineri. Minerii nu s-au mai adunat în faţa sediului CEH, iar energeticienii de la Mintia au ieşit din greva foamei declarată joi dimineaţa. Minerii cer, în primul rând, demisia fostului lor lider …

Citește toată știrea »

Impozite mai mici cu 5% pentru cei care le plătesc până la data de 31 martie

deva-taxe-si-impozitewatermark-2492

Contribuabilii persoane fizice şi juridice din municipiul Deva îşi pot achita impozitele şi taxele locale pe anul 2017. Obligaţiile fiscale către bugetul local pot fi plătite atât la ghişeul Serviciului Impozite şi Taxe Locale Deva, în numerar sau cu cardul, cât şi online, pe portalul ghiseul.ro. Contribuabilii care îşi achită …

Citește toată știrea »

Muncă la -20 de grade. Vânzătorii stradali şi angajaţii spălătoriilor auto, forţaţi să îndure gerul

deschidere

Gerul năprasnic din zilele acestea afectează muncitorii care lucrează în aer liber. Vânzătorii stradali, măturătorii, comercianţii din târguri, angajaţii spălătoriilor auto şi a vulcanizărilor sunt nevoiţi să îndure temperaturi de -20 de grade pentru a supravieţui. Temperaturile au scăzut cu mult sub zero grade, iar prognoza meteo nu se anunţă …

Citește toată știrea »

„Eminesciana”, la a VIII-a ediţie, la Deva

afis-eminesciana-2017

Hunedorenii au ocazia să ia parte pe parcursul acestei săptămâni la o serie de activități culturale dedicate zilei de naștere a poetului național Mihai Eminescu. Manifestările ajung anul acesta la cea de-a VIII-a ediţie şi se vor desfăşura sub semnul versului „Când însuși glasul gândurilor tace”. Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” …

Citește toată știrea »

Ministrul Mediului: Vor exista măsuri compensatorii pentru industria auto, odată cu eliminarea timbrului de mediu

deschidere-8

Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Mediului, susține că vor exista măsuri compensatorii pentru industria auto odată cu eliminarea timbrului de mediu, argumentând că principala problemă în acest sector nu este colectarea, ci cheltuirea fondurilor și dezvoltarea de programe. Ministrul dă asigurări că, deocamdată, taxa nu va fi introdusă, sub …

Citește toată știrea »